Un fost selecționer argentinian a făcut recent câteva declarații controversate. Cesar Luis Menotti a oferit un interviu în presa din Argentina în care a fost întrebat care este, în opinia sa, cel mai bun fotbalist din toate timpurile.
Antrenorul, care a câștigat Cupa Mondială în 1978 la cârma echipei "albiceleste", l-a numit fără a sta prea mult pe gânduri pe brazilianul Pele, răspunsul său luându-i prin surprindere pe fani.
Asta pentru că Menotti l-a antrenat pe Diego Armando Maradona și a colaborat în ultimii ani și cu Lionel Messi, fiind în prezent director general de selecție la Federația Argentiniană de Fotbal.
Ligue 1
Messi a marcat primul gol din foarfecă în carieră! Reușita este una istorică pentru argentinian
ACUM 21 ORE
"Pele este cel mai bun dintre toți, era supranatural, era imposibil. Orice meci pentru Pele era finală mondială. Jucai la un antrenament cu el și era ca într-o finală mondială.
Pentru mine a fost o plăcere să fiu pe teren și să-l văd. Făcea lucruri pe care nu le înțelegea nimeni. Îi plăcea să fie pe post de portar și să nu-și folosească mâinile. Personal, eu nu pot să-l pun în comparație cu nimeni pentru că este departe de toți ceilalți, absolut", a declarat Cesar Luis Menotti, citat de Mundo Deportivo.
Fostul selecționer nu a fost doar contemporan cu Pele, ci i-a fost și coechipier brazilianului pentru o scurtă perioadă de timp. Cei doi au împărțit vestiarul în 1968, la Santos.
Ligue 1
PSG, un monument al disciplinei sub noua conducere! Ce reguli trebuie să respecte Messi sau Mbappe
04/08/2022 LA 13:22
Liga
Laporta a dezvăluit planul de a-l aduce înapoi pe Messi de la PSG: "Este o datorie morală"
31/07/2022 LA 08:24