Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un fost star de la Arsenal și-a suspendat cariera pentru a lupta în Ucraina

Andrei Nicolae

Publicat 27/02/2022 la 13:06 GMT+2

Oleh Luzhnyi, fost fundaș al lui Arsenal, spune că amână planurile de a veni în Anglia pentru a antrena și rămâne în Ucraina pentru a-și apăra țara.

Oleh Luzhnyi

Credit imagine: Eurosport

Oleh Luzhnyi (53 ani) a petrecut patru ani la Arsenal (1999-2003), câștigând Premier League și FA Cup, în 2002, respectiv 2003. El a fost și printre cei mai decorați jucători ai Ucrainei. A adunat 60 de apariții internaționale pentru echipa națională, fiind căpitanul Ucrainei de 37 de ori. A debutat însă pentru URSS la 20 de ani și doar accidentarea l-a ținut departe de o apariție la Cupa Mondială din 1990, care a fost ultimul turneu înainte de destrămarea Uniunii Sovietice.
După ce a renunțat la activitarea de jucător, el a devenit antrenor. Luzhnyi a avut, printre altele, două perioade ca asistent și alte două ca antrenor interimar la Dinamo Kiev.

Fost star de la Arsenal a vorbit despre situația din Ucraina

În vremuri normale, într-o seară de sâmbătă, în orașul Lviv din vestul Ucrainei, Oleh Luzhnyi, primul fotbalist din Ucraina care a câștigat titlul în Premier League, stătea în fața televizorului său și urmărea acțiunea din campionatul Angliei. Acum, tehnicianul este la război.
Luzhnyi și-a petrecut o mare parte a zilei de sâmbătă călătorind între casa lui și unul dintre numeroasele adăposturi antiaeriene improvizate ale orașului.
"Situația este îngrozitoare", a spus antrenorul pentru Sky Sports. "Vreau să vin antrenor în Marea Britanie, dar înainte de orice voi rămâne ferm și voi lupta pentru poporul meu, pentru țara mea și pentru democrație.
Cu toții sperăm că acest lucru se va termina curând, deoarece vieți nevinovate se pierd și familiile sunt sfâșiate. O țară este invadată și distrusă și totul pentru ce? Trebuie să fim împreună și să punem capăt acestui război ", a mai declarat Luzhnyi pentru sursa citată.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo