articol de Romeo Ene
Venirea lui Laporta la conducerea clubului poate însemna inclusiv rămânerea lui Messi pe Camp Nou, astfel Barcelona poate să creeze o echipă de top care să fie capabilă de a câştiga UEFA Champions League.André Silva este noua ţintă a catalanilor, potrivit Bild.
Anul acesta, echipa lui Koeman a fost eliminată de PSG încă din optimile competiţiei, iar în campionat se află pe locul 2, la 4 puncte de liderul Atletico.
Fotbal
Șoc în Liga 1: Primele cinci echipe din sezonul trecut și-au demis antrenorii! A plecat și Grozavu
ACUM 9 MINUTE
Transferuri numeroase pentru Barcelona la vară
Va fi o vară aglomerată pentru Barcelona din punct de vedere al transferurilor. Eric García reprezintă practic primul jucător deja semnat de catalani, iar următoarea ţintă a spaniolilor este un vârf de atac. Favoritul lui Ronald Koeman este Memphis Depay, care își încheie contractul cu Olympique Lyon în iunie, dar ultimele zvonuri indică un posibil interes pentru André Silva, atacant cu 22 de goluri în 26 de partide în acest sezon competiţional.
Conform Bild, Barça ar fi interesată de serviciile portughezului, atacant de 25 de ani care joacă la Eintracht Frankfurt. Este al doilea marcator din Bundesliga, având parte de un sezon senzaţional care a stârnit interesul marilor echipe din Europa.
Manchester United și Atlético s-au arătat deja interesate de atacant și, în urma informațiilor din ziarul german, catalanii au fost ultimii care au întrebat despre situația jucătorului.
André Silva, cotat la aproximativ 40 de milioane de euro
Preţul lui André Silva nu a fost încă stabilit de Frankfurt. Portughezul îşi încheie contractul cu nemţii în 2023, iar cota sa de piață este de aproximativ 40 de milioane de euro. Totuşi, Joan Laporta, noul preşedinte al Barcelonei, speră să profite de relația bună pe care o are cu Jorge Mendes, agentul fotbalistului, pentru a reduce prețul cerut pentru jucător.
Eintracht nu ar spune nu unor negocieri pentru cedarea lui Silva, în contextul în care germanii caută fonduri pentru a încerca să-l păstreze pe Luka Jovic pentru sezonul viitor, el fiind împrumutat de la Real Madrid.
André Silva știe deja ce înseamnă să înscrii goluri în Spania. Atacantul portughez a marcat 11 goluri pe parcursul celor 37 de jocuri din sezonul 2018-2019, în perioada petrecută la Sevilla. Totuşi, versiunea actuală a lui Silva nu are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acel sezon. În sezonul actual, atacantul lui Eintracht a marcat 22 de goluri și a oferit 7 pase decisive în 26 de meciuri, poziţionându-se drept vedeta echipei germane.
Prestaţia lui Silva a contribuit la parcursul lui Frankfurt din acest sezon de Bundesliga, fiind pe locul 4, care le-ar asigura prezenţa în grupele UEFA Champions League din sezonul următor.
Liga Campionilor UEFA
Probleme pentru Chelsea înaintea meciului cu Juventus! Un titular a fost depistat cu COVID
ACUM 32 MINUTE
Liga
Depay, criticat dur de o legendă a fotbalului olandez: "Am îndoieli că este potrivit pentru Barca"
ACUM O ORĂ