Inter Milano și AC Milan vor avea parte de un stadion nou. Construcția noului edificiu va începe în 2024 și va fi gata abia în 2030. Costurile vor fi pe măsură, se vor ridica la aproximativ un milliard de lire sterline, adică, 1,2 miliarde de euro.
Proiectul initial al noii arene prevedea ca unul dintre cele 11 turnuri ale vechiului stadion să fie păstrat, ca un tribut al legendarilor fotbaliști care au pășit acolo. Înă municipalitatea din Milano a decis ca totul să fie demolat pentru a nu contrasta esteticii construcției.
https://i.eurosport.com/2020/05/22/2822150.jpg
MLS
Gonzalo Higuain și-a anunțat în lacrimi retragerea din fotbal! "A venit ziua să ne luăm rămas bun"
ACUM 39 MINUTE
Celebrul stadion Meazza va găzdui în 2026 ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice de iarnă, apoi va fi demolat din perimetrul Italian, dar nu și din inimile suporterilor.

Creșterea veniturilor anuale cu 120 milioane de euro

Potrivit Corriere della Sera, Inter și Milano estimează o creștere a veniturilor de 120 de milioane de euro, dintre care 80 de milioane de euro din bilete și 40 de milioane de euro din sectorul de marketing. În total, proiectul va dura probabil 80 de luni în total. Noul stadion va cuprinde și un mare centru expozițional, dar și un mega centru comercial de 68 de mii de metri pătrați.
Față de actualul plan alstadionului, va exista o mică reducere de volum: de la 150.000 de metri pătrați de beton prevăzuți de proiectul inițial, rămân 98.321 de metri pătrați.

Inter și AC Milan protestează pentru că nu mai au unde juca

Potrivit presei italiene, așa cum a stabilit Consiliul Local din Milano, stadionul Meazza va fi complet demolat și nimic din trecutul și istoria sa nu va rămâne decât praful tribunelor. În plus, Inter și AC Milan sunt total nemulțumite pentru că din 2026, când se va demola actualul stadion, și până în 2030, când va fi gata arena, vor trebui să găsească altă locație pe care să dispute meciurile de pe teren propriu.
https://i.eurosport.com/2022/09/17/3455122.png
"Este foarte trist să te gândești că stadionul care i-a găzduit pe Ronaldo brazilianul și Shevchenko nu va mai exista nimic, dar este realitatea grea a birocrației italiene care deja este contestată de toți fanii fotbalului", a scris presa din Italia.
Romanian Liga I
Adi Mutu, după înfrângerea Rapidului pe terenul Chindiei: "Am încercat să creez un șoc!"
ACUM O ORĂ
Romanian Liga I
Rapid a deraiat la Ploiești în meciul cu Chindia! Dâmbovițenii, la prima victorie în SuperLigă
ACUM 2 ORE