Un stadion din România ar urma să se numească "Mircea Lucescu"! "Am și discutat"

Mircea Lucescu este onorat în aceste zile în întreaga lume, după ce a decedat la vârsta de 80 de ani. Printre gesturile comemorative se numără și unul impresionant, autoritățile din Hunedoara luând în calcul să pună noului stadion numele legendarului antrenor.

Mircea Lucescu

Credit imagine: Getty Images

Marți, după mai multe zile în care a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar, Mircea Lucescu a decedat la vârsta de 80 de ani. Imediat după aceea, întreaga suflare fotbalistică din România și nu numai a reacționat, transmițând condoleanțe și exprimându-și regretul la aflarea veștii.
"Il Luce" și-a început cariera impresionantă în antrenorat la Corvinul, unde a realizat lucruri frumoase și a promovat mulți jucători importanți. Impactul pe care Lucescu l-a avut la Hunedoara rămâne viu în inima fanilor echipei, iar edilul orașului are de gând să recurgă la un gest de înaltă clasă.
În 2024, cei de la Corvinul Hunedoara anunțau că noul stadion, care este de așteptat să fie gata în 2029, nu va mai purta numele de "Michael Klein", așa cum era cunoscută vechea arenă. Acum, Dan Bobouțanu a declarat că deja s-a discutat ca viitoarea construcție să fie botezată "Mircea Lucescu". Având în vedere impactul pe care legendarul tehnician l-a avut în fotbalul hunedorean, este de așteptat ca acest demers să fie dus la bun sfârșit.
"Eu am mai discutat cu Andone acest lucru, și cu nea Mircea, când a fost la un meci cu CFR în Cupă. Tocmai apăruse diferendul cu familia lui Michael Klein și i-am zis lui Andone: «Ce-ar fi...». «Ar fi onorat».
Luăm în calcul acest lucru, am și discutat. Omul acesta nu a fost doar un om de sport, el a fost un om care a clădit alți oameni. N-am întâlnit pe nimeni care să fi investit la fel de mult în tineri. A format tineri, le-a dat încredere, așa a fost și la Corvinul.
Dacă vorbim despre Andone, Rednic, Klein, Văetuș, Gabor, și sunt numai câțiva... Foarte mulți oameni care au devenit oameni datorită lui. Nu au excelat doar în plan sportiv datorită lui, dar și uman, au făcut școală la dorința lui", a declarat primarul din Hunedoara, conform GSP.

Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc

Mircea Lucescu și-a început cariera pe banca tehnică încă dinainte de a-și agăța ghetele în cui, fiind antrenor-jucător la Corvinul între anii 1978-1982. Ulterior, începând din 1981, el a stat pentru aproape 5 ani pe banca echipei naționale a României, în ceea ce a fost primul său mandat alături de "tricolori".
În acea perioadă, Lucescu a calificat naționala la EURO 1984, unde România a fost eliminată în faza grupelor, după ce a înregistrat o remiză, scor 1-1 cu Spania, și două înfrângeri, scor 2-1 cu Germania de Vest și 1-0 cu Portugalia.
Lucescu a mai petrecut apoi 5 ani pe banca lui Dinamo, înainte de a pleca în străinătate, unde a antrenat în Italia, Turcia, Ucraina și Rusia. Echipele la care a petrecut cel mai mult timp sunt Brescia (1991-1995), Galatasaray (2000-2002), Șahtior Donețk (2004-2016) și Dinamo Kiev (2020-2023).
Alături de echipele menționate, dar și de altele pe băncile cărora a stat, Mircea Lucescu a câștigat numeroase trofee, cele mai importante fiind Supercupa Europei, câștigată în 2000/01, sau Cupa UEFA, adjudecată în 2008/09.
Succesul din Europa și dominația din campionatul Ucrainei au întărit reputația sa de antrenor de top, dar dincolo de trofee, Mircea Lucescu a fost un formator și a contribuit în fotbalul românesc la formarea unor generații importante.
El a lansat și a perfecționat numeroși jucători, a influențat stiluri de joc și a demonstrat că performanța se construiește în timp, prin răbdare și rigoare. Longevitatea sa este, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante realizări.
Recent, la meciul de baraj Turcia - România, Lucescu a devenit, la 80 de ani și 240 de zile, cel mai în vârstă selecționer care conduce o partidă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo