Fostul fotbalist argentinian Tomas Felipe ''Trinche'' Carlovich a decedat vineri în urma rănilor suferite, el fiind internat la terapie intensivă şi în comă indusă după ce a fost lovit în cap de un tânăr care i-a furat bicicleta. "A fost idolul nostru. Suntem foarte emoţionaţi. (...) Este adevărat că devenise un mit", a declarat Eduardo Bulfoni, preşedintele lui Central Cordoba, club pentru care Carlovich a jucat în mai multe perioade.
Atacul asupra fostului mijlocaş a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în provincia centrală Santa Fe. Juan Carlos ''Tate'' Lescano, fost coleg cu Carlovich la Central Cordoba, a povestit cum i-a sărit în ajutor acestuia, care a fost lovit în cap de un tânăr, a căzut şi s-a izbit cu capul de pavaj. ''Când am ajuns la el, era cu ochii deschişi, dar inconştient. A fost tot timpul inconştient până l-au dus la spital'', a spus Lescano. ''Tatăl meu avea o bicicletă nouă, dar acesta nu era un motiv pentru a-l agresa, din moment ce i-au fost furate alte patru biciclete vechi", a declarat fiul fostului jucător, Bruno Carlovich, la canalul 5RTV.

"Trinche", un fotbalist incredibil

Premier League
Samir Nasri și-a anunțat retragerea din activitate la 34 de ani
ACUM 17 MINUTE
O legendă în regiunea Santa Fe, "Trinche" a fost unul dintre idolii lui Maradona. Recent, "El Pibe d'Oro" i-a dăruit un tricou cu mesajul "Trinche, ai fost mai bun decât mine". Mulți specialiști din anii '70 consideră că Tomas Carlovich ar fi putut ajunge la un nivel incredibil, dar a fost atașat de regiunea în care s-a născut, pe care nu a vrut să o părăsească.
În momentul în care Maradona a ajuns la Newell's Old Boys, în 1993, pe finalul carierei, Maradona a fost numit la o conferință de presă de către un jurnalist "cel mai mare jucător". Replica lui Diego spune totul despre ce a însemnat "Trinche" pentru el. "Cel mai mare fotbalist a jucat deja în Rosario, numele lui e Carlovich".
https://i.eurosport.com/2020/05/08/2815936.jpg
Jose Pekerman, fost selecționer al Argentinei și al Columbiei, și-a arătat și el de-a lungul timpului respectul pentru "Trinche". "Este cel mai mare mijlocaș pe care l-am văzut jucând vreodată", a spus tehnicianul.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
CR7 și-a setat o prioritate după retragere. "Este o modalitate bună de a începe următorul capitol"
ACUM 29 MINUTE
Premier League
Ce trebuie să îndrepte Jurgen Klopp după egalul cu Brentford și decizia "ciudată” luată în acest joc
ACUM 2 ORE