Deşi partida a început cum nu se putea mai bine pentru stelişti, care au deschis scorul repede, în minutul 11, partida avea să aibă un deznodământ nefericit pentru ei. Buhăescu a înscris cu un voleu spectaculos, însă nu a fost suficient pentru a aduce punct sau puncte pentru echipa sa.
Deşi jocul curgea în favoarea "militarilor", minutul 30 avea să aducă eliminarea lui Valentin Bărbulescu, care a faultat din postura de ultim apărător. Steliştii au rămas, astfel, în 10 şi au reuşit să menţină scorul până la pauză.

Steaua a cedat iniţiativa în repriza secundă

Romanian Liga I
Probleme uriașe pentru cel mai bun marcator străin din Liga 1! "Nici nu pot merge! Am dureri mari"
ACUM 8 MINUTE
Chiar dacă au revenit de la cabine în avantaj, steliştii nu au reuşit să reziste atacurilor gazdelor prea mult timp.
În minutul 53, Unirea Dej a reuşit egalarea prin Alin Burdeţ, care a deviat din zona punctului cu var, după o lovitură liberă de la 40 de metri, iar în minutul 71, Mircea Manole a înscris golul victoriei pentru gazde, înscriind cu capul de la 6 metri de poartă, după o greşeală comisă de Wallace.
https://i.eurosport.com/2021/09/09/3215819.png
Steliştii nu au avut forţa să revină, iar gazdele au continuat să atace, fiind aproape să înscrie şi golul 3, însă au nimerit doar transversala, cu o lovitură de cap.
Deşi Daniel Opriţa a făcut 3 schimbări în minutul 74, introducându-i pe teren pe Huliban, Zaharia şi Pacionel, steliştii n-au reuşit să obţină măcar un punct şi au suferit prima înfrângere după promovarea în liga a doua.
În urma acestui rezultat, Steaua se află pe locul 2, cu 13 puncte după 6 etape, la 3 puncte de liderul Chiajna, iar Unirea Dej a urcat pe 10, cu 8 puncte.
Fotbal
Pochettino, făcut praf în conflictul cu Messi: "El nu o să uite niciodată asta! I-a rănit orgoliul!"
ACUM 9 MINUTE
Romanian Liga I
Încă un atacant pentru Dan Petrescu! Ce super-transfer a reușit CFR Cluj
ACUM O ORĂ