Universitatea Craiova va avea șapte fotbaliști convocați la națională! "Mai muți jucători decât orice altă echipă din România"
Gică Hagi a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că Universitatea Craiova va avea cei mai mulți jucători convocați la echipa națională. Ulterior, s-a aflat că nu mai puțin de șapte fotbaliști ai campioanei României vor participa la acțiunea din luna iunie.
Tudor Băluță
Credit imagine: Getty Images
Gică Hagi a devenit de curând noul selecționer al României, iar prima sa acțiune va avea loc în luna iunie, când "tricolorii" vor întâlni Georgia și Țara Galilor în două partide amicale. Deocamdată, "Regele" a anunțat doar lista preliminară a stranierilor și este de așteptat ca în următoarele zile să dezvăluie și lotul final.
În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, Gică Hagi a spus că Universitatea Craiova va fi echipa din România cu cei mai mulți jucători convocați la echipa națională, precizând că performanțele din acest an o fac în mod clar cea mai bună echipă din întrecerea internă.
"(n.r. Universitatea Craiova) o să aibă mai mulți jucători la lot decât orice altă echipă din România. Din punctul meu de vedere, Craiova a arătat de la început și până acum că au un pas în plus ca echipă, ca jucători, ca lot. Au fost în formă, au cei mai în formă jucători, care au dat randament. Când ajungi să câștigi și campionatul și cupa, înseamnă că ești cel mai bun. E clar că de acolo avem ce lua", a declarat Gică Hagi în cadrul unei conferințe de presă.
Șapte jucători de la Universitatea Craiova vor fi convocați
Conform GSP, cel puțin șapte jucători vor fi convocați la echipa națională. Lista este deschisă de Laurențiu Popescu, care s-a aflat în lot la ultima acțiune a "tricolorilor", însă nu a reușit să debuteze, titular în disputele cu Turcia și Slovacia fiind Ionuț Radu, iar în a doua dispută a intrat pe teren Marian Aioani în repriza secundă.
Nicușor Bancu este un alt jucător al campioanei României care se va afla în lot. El este o prezență constantă la echipa națională și prima variantă de fundaș stânga, având la activ 52 de selecții. Totodată, Adrian Rus, fundaș cu 22 de meciuri sub "tricolor", va fi convocat.
Vladimir Screciu a fost utilizat de Edi Iordănescu pe postul de mijlocaș defensiv, având șapte selecții. Ulterior, acesta s-a reprofilat, devenind fundaș central, și va face deplasarea în Georgia cu lotul echipei naționale.
Tudor Băluță va reveni după trei ani la echipa națională. Ultima dată el s-a aflat în lot în iunie 2023, iar evoluțiile bune din acest sezon l-au determinat pe Gică Hagi să îl readucă pe mijlocaș în circuit. Alături de el, un alt fotbalist din zona mediană va fi convocat, Alexandru Cicâldău, care a evoluat de 38 de ori pentru România.
Ștefan Baiaram este al 7-lea jucător care va fi convocat de la Universitatea Craiova. El a debutat în 2025 și are la activ patru selecții. Este de așteptat ca majoritatea sau chiar toți cei șapte fotbaliști să nu evolueze în meciul din ultima etapă cu Rapid, care nu are vreo miză.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)