Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Valderrama a renunțat la celebra podoabă capilară, la 60 de ani. Cum arată acum legenda Columbiei

Cristian Mihală

Publicat 05/11/2021 la 11:19 GMT+2

Carlos Valderrama a revenit în atenția presei sportive din Vest, după ce și-a schimbat lookul. Pentru prima oară din momentul în care a apărut în fotbal, columbianul a renunțat la celebra podoabă capilară.

Kolumbiens Kapitän Carlos Valderrama (l.)

Credit imagine: SID

Ajuns la 60 de ani, Valderrama a fost idolul unei generații de excepție a Columbiei, considerată de Pele în 1994 drept principala favorită la Mondialul din SUA. Sud-americanii au dezamăgit atunci, într-o grupă cu România, Elveția și SUA, dar cariera mijlocașului a continuat, el retrăgându-se din fotbal la 41 de ani, de la Colorado Rapids (2002).
În toată perioada în care a jucat fotbal (a adunat 111 selecții pentru Columbia), fostul mijlocaș a impresionat prin viziunea și eleganța din joc, dar și prin părul care l-a făcut celebru.
CITEȘTE ȘI:
Și după retragere, Valderrama și-a păstrat podoaba capilară, însă acum, la 60 de ani, a decis că e timpul pentru o schimbare de look. Omul care a condus Columbia la 3 Mondiale diferite din postura de căpitan promisese încă din 2018 că va renunța la păr, dacă naționala va performa la turneul final din Rusia. Atunci, James Rodriguez&Co au fost aproape de sferturi, dar în cele din urmă au fost eliminați la penaltyuri de Anglia.
Părul lui Valderrama a rezistat atunci, dar acum, la 60 de ani, celebrul columbian a decis că e nevoie de o schimbare de look, iar presa sportivă de pretutindeni a semnalat "evenimentul".
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo