Într-o seară în care CFR Cluj a învins clar FCSB în Liga 1 (scor 4-1) au fost jucători români care s-au remarcat și pe plan internațional. Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan s-au remarcat în Kasimpasa – Galatasaray (scor 2-2), fiind decisivi la cele două goluri cu care formația lui Fatih Terim a condus la pauză cu 2-0.
În Italia, în Serie B, Valentin Mihăilă a fost decisiv în partida Parma – Benevento, câștigată cu scorul de 1-0, în cadrul etapei a 2-a. Într-o confruntare între două formații care au retrogradat în Serie A, mijlocașul român a dat lovitura decisivă în minutul 97. El a fost angajat în adâncime de Vazquez, a preluat dintre doi fundași adverși, Barba și Foulon, l-a depășit în lateral și pe portarul Paleari și a înscris decisiv.
Fotbal
Ianis Hagi s-a accidentat în meciul lui Rangers din Cupa Scoției! Care este starea mijlocașului
ACUM 39 MINUTE
Mihăilă a intrat în teren în minutul 77, fiind la primul lui meci oficial după Parma – Crotone, în luna aprilie, partidă în care, de asemenea, a înscris.
În prima etapă, Parma a făcut 2-2 la Frosinone, cu gol înscris de Man. Fostul jucător de la FCSB a fost titular la gazde și a fost înlocuit de Inglese în minutul 60.
Acesta a fost și primul meci fără gol primit de Buffon după revenirea sa la Parma, echipa care l-a crescut pe portarul de 43 de ani.
Premier League
Adama Traore, între Tottenham și Barcelona! Care este prima ofertă pe care Wolves a refuzat-o
ACUM O ORĂ
Premier League
Manchester City vrea să-l convingă pe Erling Haaland să vină pe Etihad!
ACUM 5 ORE