Vali Crețu a semnat un nou contract, deși avea o ofertă mai bună! "Am acceptat toate condițiile"
Vali Crețu va continua la FCSB, deși a primit de la o altă echipă o ofertă contractuală mai bună. Dezvăluirea a fost făcută de fundașul lateral al cărui nou angajament se întinde până în decembrie, rămânând de văzut dacă va rămâne la fosta campioană a României până la finalul sezonului.
Vali Crețu
Credit imagine: Getty Images
Deși a ajuns la 37 de ani, Vali Crețu continuă să fie un om de bază la FCSB. Fundașul lateral a bifat nu mai puțin de 39 de prezențe pe gazon în sezonul recent încheiat și va rămâne la fosta campioană a României până cel puțin în decembrie, existând totuși posibilitatea importantă ca el să continue la gruparea bucureșteană până cel puțin la finalul stagiunii.
Vali Crețu a dezvăluit că deși a avut o propunere mai bună din punct de vedere financiar, el a hotărât să accepte condițiile celor de la FCSB. Apărătorul de flanc drept susține că iubește clubul și suporterii și vrea să joace în continuare la cel mai înalt nivel.
Declarația făcută de Vali Crețu
"Ieri (n.r. joi) am semnat, am prelungit, am acceptat toate condiţiile lor. Am avut şi eu ceva mai bun, dar am acceptat condiţiile lor, am acceptat un salariu mai mic. Am semnat contractul în același timp cu rezilierea. Am semnat pe un an cu rezilierea pe 6 luni, sunt aici până în decembrie.
De ce am acceptat toate astea? Pentru că vreau să joc la cel mai înalt nivel. Iubesc acest club şi în special pentru suporteri, ei sunt cei mai importanţi la un club. Mă iubesc şi sunt apreciat, pentru asta am acceptat toate lucrurile.
Mereu am dat dovadă de caracter, am o vârstă, am doi copii acasă, contează şi partea financiară, dar de data asta nu a contat şi de mai multe ori n-a contat. Iubeşti un club şi vrei să joci la el, renunţi la foarte multe chestii", a declarat Valentin Crețu, conform Prima Sport.
În vârstă de 37 de ani, Vali Crețu și-a început cariera la Gloria Buzău, ulterior trecând pe la Râmnicu Sărat, Concordia Chiajna, Rapid, Beroe, Săgeata Năvodari, Gaz Metan Mediaș, Energie Cottbus și ACS Poli Timișoara, înainte să semneze cu FCSB, în 2019.
Pe parcursul aventurii în tricoul formației din capitala României, fundașul a marcat un gol și a oferit 22 de pase decisive în nu mai puțin de 246 de meciuri. El are la activ două selecții în echipa națională, ambele bifate în 2020.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)