Săptămâna viitoare ar putea avea loc o ședință extraordinară la Londra la care se poate decide ca partidele din Premier League să se dispute fără spectatori începând cu 3 aprilie, până când toate ligile engleze sunt suspendate. Iar acest lucru ar fi unul teribil pentru "cormorani": Liverpool este la 2 victorii de primul titlu după 30 de ani și există posibilitatea ca acesta să fie câștigat fără să fie cineva martor în tribune. Și în eventualitatea în care campionatul nu se reia, iar trupa lui Klopp e desemnată învingătoare, titlul nu va putea fi celebrat alături de suporteri.
"Nimeni nu vrea să joace fără fani în tribune. Dacă am câștiga titlul pe un stadion gol, mi-ar părea extrem de rău pentru fanii noștri. Dacă nu vor fi suporteri pe Anfield, la decernarea titlului, ar fi o mare dezamăgire pentru noi toți. Dar, până la o decizie finală în acest sens, trebuie să nu discutăm prea mult pe această temă. Oricum, fiți siguri că vom găsi o modalitate ulterior să ne bucurăm alături de suporteri, cu siguranță", a spus Van Dijk, citate de eurosport.co.uk.

Sezon cu 22 de echipe, 5 retrogradează?

Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Norvegia - Olanda 1-1 | Van Dijk a împins un fan care a vrut să-l îmbrățișeze, la Oslo
02/09/2021 LA 07:48
În acest moment se fac o serie de speculații privind finalul acestui sezon de Premier League, dar cele mai multe informații indică faptul că abia din iunie se va putea juca în siguranță, în Europa.
Două dintre propuneri sunt și cele mai controversate. Ultimele 5 echipe ar urma să retrogradeze la finalul sezonului 2020-2021. De asemenea, Cupa Ligii nu se va mai juca în sezonul viitor pentru a elibera calendarul competițional.
Dacă predicțiile guvernamentale sunt corecte, Premier League nu se va relua în acest sezon, iar Liverpool va deveni automat campioană. Într-o discuție avută de șefii Premier League cu celealte cluburi nu a exista vreo obiecție în acest sens. Liverpool are un avans de 25 de puncte în clasamentul la zi din Anglia.
În prinvința sezonului următor, lucrurile sunt mai neclare. Dacă se va decide ca Premier League să înceapă cu 22 de echipe, nu va retrograda nimeni, iar West Brom și Leeds vor fi în prima ligă engleză pentru a completa tabloul.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Campionatul European UEFA
Cum arată primul 11 al starurilor care ratează Euro 2020! Echipa valorează aproape 500 de milioane
09/06/2021 LA 09:27
Premier League
Coșmarul continuă! Klopp a dezvăluit când s-ar putea întoarce pe teren Van Dijk și Joe Gomez
14/03/2021 LA 05:50