Debutul lui Frank de Boer la cârma naționalei Olandei nu a fost unul deloc fericit. Batavii au fost învinși de naționala Mexicului la mijlocul săptămânii trecute într-o partidă amicală, scor 1-0, iar apoi a urmat debutul noului selecționer și într-un meci oficial.
Olanda a întâlnit în deplasare Bosnia, în etapa a 3-a a grupelor din din Liga Națiunilor, dar nici în această partidă olandezii nu au reușit să înscrie. Meciul disputat la Zenica s-a terminat 0-0, în ciuda faptului că oaspeții au încercat pe toate căile să învingă.
Văzând că echipa sa nu găsește drumul spre poarta adversă, Frank de Boer a luat o decizie ciudată pe final de meci, când l-a trimis pe Virgil Van Dijk în atac, acesta făcând practic pereche cu Luuk de Jong în avanposturi.
Premier League
Ce trebuie să îndrepte Jurgen Klopp după egalul cu Brentford și decizia "ciudată” luată în acest joc
ACUM 5 ORE
Această mișcare nu a dat rezultate, iar calitățile lui Van Dijk în jocul aerian nu au fost de folos pentru olandezi, care au trebuit să se mulțumească cu numai un puct la final.

Van Dijk traversează o perioadă slabă

Liverpool a început destul de ezitant noul sezon. Campionii de anul trecut au câștigat primele 3 etape de Premier League, dar jocul nu a fost unul foarte convingător, iar în etapa a 4-a a venit dezastrul de pe terenul celor de la Aston Villa.
În acest debut de sezon, Liverpool nu a mai arătat acea siguranță defensivă ca în sezonul precedent, iar multe voci din fotbalul britanic consideră că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că Virgil Van Dijk nu mai este la nivelul din trecut. Considerat de mulți cel mai bun fundaș central din lume, olandezul a greșit prea mult în acest debut de sezon pentru un fotbalist de nivelul său, iar acest lucru s- avăzut imediat în jocul echipei.
Sol Campbell, fostul mare fundaș englez, l-a acuzat recent pe Van Dijk de automulțumire și a pus la îndoială dacă olandezul ar fi fost atât de bun în trecut, când în opinia sa erau foarte mulți fundași foarte buni în Premier League.
"El este un jucător complet pentru această poziție și a făcut totul să pară foarte ușor. Dar poate că nu a fost suficient de provocat și dacă nu își faci griji de problemele pe care ai putea să le ai, atunci lași garda jos, e ceva natural la orice om. Poate că asta s-a strecurat puțin la Liverpool, în general. Sunt sigur că Jurgen Klopp va recunoaște acest lucru și îi va readuce pe drumul cel bun. Ar fi interesant să vedem dacă Van Dijk s-ar fi remarcat atât de mult dacă ar fi jucat în vremea noastră, când existau o mulțime de fundași centrali de mare valoare: eu, John Terry, Tony Adams, Martin Keown, Jamie Carragher, Kolo Toure, Jaap Stam.", ad declarat Sol Campbell pentru The Athletic.
Liverpool va deschide etapa a 5-a din Premier League în derby-ul local cu Everton. "Caramelele" sunt într-o formă de zile mari înaintea acestui meci, câștigând toate partidele oficiale din acest sezon. Meciul va avea loc pe Goodison Park, sâmbătă, de la ora 14:30, în direct și în exclusivitate pe Eurosport.
Premier League
Decizia luată de șefii lui United, după ce Solskjaer a pierdut 3 din ultimele 4 meciuri
IERI LA 14:49
Premier League
Solskajer s-a plâns de arbitraj și l-a acuzat direct pe Klopp: "De atunci am văzut o mare diferență"
24/09/2021 LA 13:42