Varane a spus "pas" unui transfer în Arabia Saudită! Unde vrea să-și încheie cariera

Raphael Varane s-ar putea despărți în următoarele luni de Manchester United, club cu care mai are contract până în 2025. Francezul nu face parte din planurile lui Erik ten Hag, dar nu duce lipsă de oferte și ar fi luat deja o decizie cu privire la interesul echipelor din Arabia Saudită.

Raphael Varane celebrates after scoring during the Premier League match between Manchester United and Wolverhampton Wanderers at Old Trafford on August 14, 2023 in Manchester, England. (Photo by Gareth Copley/Getty Images)

Credit imagine: Eurosport

Raphael Varane a ajuns la Manchester United în urmă cu două sezoane, când "diavolii roșii" le plăteau 40 de milioane de euro celor de la Real Madrid pentru serviciile fostului campion mondial.
Francezul a fost un jucător de bază al echipei de pe Old Trafford în primele două sezoane petrecute în Premier League, dar în acest sezon nu a făcut parte din planurile lui Erik ten Hag, evoluând mai puțin de 830 de minute până acum.
Astfel, fotbalistul este așteptat să-și schimbe echipa în următoarele luni. Deși mai are contract până în 2025, Varane ar putea pleca încă din această iarnă de la United, având mai multe cluburi importante pe urmele sale.
Conform presei internaționale, fundașul de 30 de ani este pe lista celor de la Bayern Munchen, dar are oferte și din Arabia Saudită. Potrivit jurnaliștilor L'Equipe, citați de Daily Mail, Varane nu ia în calcul un transfer în afara Europei. Dorința fotbalistului este de a-și încheia cariera la Real Madrid, Manchester United sau Lens.
Citește și:

VARANE, AȘTEPTAT LA REAL MADRID ÎN ACEASTĂ IARNĂ

Un transfer înapoi pe Bernabeu nu ar fi exclus. Cei de la Real Madrid continuă să studieze posibilitatea aducerii unui fundaș central în perioada de mercato de iarnă, după accidentarea gravă la genunchi a lui David Alaba.
Austriacul va lipsi tot sezonul, alăturânu-i-se celuilalt fundaș central titular care e accidentat pe o perioadă lungă, Militao. Astfel, jurnaliștii de la Bild au anunțat că Florentino Perez este foarte aproape să facă o ofertă concretă pentru Raphael Varane.
La 30 de ani, francezul este una dintre cele mai apreciate variante de către Perez și Ancelotti. El are marele avantaj că știe perfect clubul, dar și vârsta e un atu: la 30 de ani, mai are câțiva ani în față la cel mai înalt nivel.
Mai mult, faptul că s-a retras de la echipa națională după Cupa Mondială din Qatar este un alt atu, în opinia "galacticilor", care se așteaptă și ca Manchester United să nu aibă pretenții financiare exagerate, având în vedere că jucătorul din Hexagon se află în dizgrația lui Ten Hag.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo