Demiterea lui Mazzu, antrenor care nu îl folosea pe internaționalul nostru, reprezintă fără doar și poate un moment important pentru Genk. Acesta cucerise un titlu istoric pentru formația fondată în 1988, dar parcursul din actuala stagiune a fost unul foarte slab.
Oficialii lui Genk au simțit că e nevoie de o schimbare de strategie și au decis să meargă pe varianta reconstrucției echipei. Astfel, în actualul sezon principalul obiectiv va fi construirea unei formații tinere, care din stagiunea viitoare să atace iar locurile fruntașe.
Iar cel ales să facă această muncă este Bernd Storck, un antrenor care promovează intens tinerii. Potrivit plus.lesoir.be, părțile sunt în negocieri avansate și e foarte posibil să ajungă la un acord.
Fotbal
Ianis Hagi, antrenat de Ronald Koeman? Cine e mare favorit să vină în locul lui Gerrard la Rangers
13/11/2021 LA 11:09

Cine este Bernd Storck, viitorul antrenor al lui Ianis Hagi

În vârstă de 56 de ani, Storck este mai cunoscut pentru cariera de jucător, evoluând timp de 6 sezoane la Borussia Dortmund.
Ca antrenor, și-a făcut "ucenicia" tot la clubul condus timp de 7 ani de marele Jurgen Klopp, pentru ca apoi să fie implicat în mai multe proiecte la formații de tineret. A antrenat ca principal Kazakhstan U19 și U21, Olympiacos U21 și Ungaria U20. Maghiarii au fost atât de impresionați de modul în care lucrează el cu tinerii încât în 2015 i-au propus să devină selecționerul naționalei mari, care avea nevoie de un schimb de generații.
I-a promovat pe Dominik Szoboszlai (19 ani acum) și Bence Toth (21 de ani în acest moment), dar asta după ce a obținut o calificare istorică la Euro 2016, cu vechea gardă.
"Cât timp a fost selecționer, Storck a integrat excelent fotbaliștii tineri, dar a reușit să creeze și o filosofie de joc ofensivă", nota dailynewshungary.com.
În prezent o antrenează pe Cercle Brugges, care are rezultate modeste, lucru de înțeles în contextul în care are în lot 19 jucători sub 23 de ani.
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
RĂDOI A ANUNȚAT LISTA PRELIMINARĂ A STRANIERILOR CARE POT FI CONVOCAȚI PENTRU JOCURILE DIN NOIEMBRIE
22/10/2021 LA 10:16
Fotbal
Cum arată topul celor mai valoroși 10 fotbaliști români! Poziții mai bune pentru Moruțan și Cicâldău
15/10/2021 LA 05:00