Veste grea pentru Everton! 777 Partners nu mai salvează gruparea de pe Goodison

Termenul stabilit pentru preluarea clubului englez Everton de către fondul american de investiţii 777 Partners a fost depăşit fără a se ajunge la o concluzie pozitivă, a anunţat sâmbătă echipa din Liverpool.

Calvert Levin y Partey, Arsenal-Everton

Credit imagine: Getty Images

"Acordul dintre 777 Partners şi Blue Heaven Holdings Limited (compania care deţine clubul Everton) pentru vânzarea şi cumpărarea majorităţii acţiunilor clubului a expirat astăzi. Nu s-a ajuns la niciun acord", se arată pe site-ul grupării.

În martie, suporterii echipei engleze de fotbal Everton au cerut clarificări cu privire la oferta de preluare a clubului de către grupul 777 Partners, acuzând faptul că acest proces s-a prelungit prea mult, lăsând astfel gruparea de pe Goodison Park în incertitudine.

Consiliul consultativ al fanilor "caramelelor" (FAB) a scris la acea vreme actualului proprietar, Farhad Moshiri, potenţialilor proprietari de la 777 Partners şi conducerii Premier League, căutând răspunsuri, în condiţiile în care preluarea părea de atunci să se fi blocat după ce a fost convenită pentru prima dată în septembrie anul trecut. Fanii doreau să ştie ce se va întâmpla dacă afacerea nu va continua.

"Clubul nostru este prins într-un vârtej nesfârşit de incertitudine. În termeni fotbalistici, parcă arbitrul a fost trimis la monitorul VAR, dar este blocat acolo, fără niciun semn că ar lua o decizie pentru ca jocul să poată continua", spunea preşedintele FAB, Dave Kelly.

"Deşi înţelegem că unele dintre deciziile luate în considerare sunt complexe şi sperăm că sunt supuse rigurozităţii şi controlului pe care îl merită, suporterii, jucătorii şi acest mare club al nostru a fost lăsat în incertitudine. Cerem acum o clarificare mult aşteptată despre cum putem merge cu toţii înainte", adăuga Kelly.

Clubul Everton a fost penalizat în acest sezon pentru că a încălcat regulile de profitablitate şi sustenabilitate ale Premier League în sezonul 2021-2022.

Echipa a încheiat pe locul 15 în Premier League, fiind la un moment dat ameninţată cu retrogradarea.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo