Veste grea primită de Ianis Hagi! Ratează meciurile naționalei din iunie!
Publicat 08/05/2025 la 13:51 GMT+3
Ianis Hagi (26 de ani) a părăsit terenul accidentat la finalul săptămânii trecute, în derby-ul cu Celtic Glasgow, iar veștile primite din parte medicilor nu sunt deloc bune. Va lipsi aproape două luni de pe teren din cauza accidentării suferite la genunchi.
Ianis Hagi, în duel cu fundaşul lui Celtic, Carter-Vickers, în Old Firm
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Cristi Pecheanu
Internaționalul român a fost introdus pe teren în minutul 66 din Old Firm de către Barry Ferguson (derbyul cu Celtic s-a încheiat 1-1), dar nu a reuși să reziste până la finalul partidei, fiind înlocuit după numai 17 minute, acuzând dureri la genunchi.
Ianis a fost ulterior supus mai multor controale amănunțite, iar verdictul primit este unul dur: entorsă la genunchi, conform golazo.ro.
Recuperarea va dura cel puțin 1 lună și jumătate, ceea ce îl face indisponibil pentru dubla echipei naționale de luna viitoare din preliminariile Campionatului Mondial, contra Austriei (7 iunie), în deplasare, și Ciprului (10 iunie), pe propriul teren.
6 goluri în 47 de meciuri are Ianis Hagi pentru echipa națională, ultimul chiar în actuala campanie de calificare reușit în victoria tricolorilor contra celor din San Marino (5-1).
Fanii lui Rangers îl doresc pe Ianis Hagi în continuare la echipă
Contractul lui Ianis Hagi cu Glasgow Rangers este scadent în vară, iar situația internaționalului român nu este deloc clară la echipa de pe Ibrox Stadium.
Suporterii lui Rangers îl doresc în continuare pe Ianis la echipă, spunând că semnarea unui noi contract cu acesta că ar fi cea mai bună decizie din partea clubului.
"Dacă accidentarea lui Ianis este serioasă, Rangers trebuie să ia decizia corectă și să îi ofere extinderea contractului cu încă 1 an. Hagi a fost devotat clubului în vară, insistând să rămână, acum este timpul ca și clubul să îl răsplătească", scriu cei de la Rangers News.
4 goluri și 7 assist-uri a reușit Hagi în actualul sezon de Premiership în tricoul lui Rangers.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo