Watford și Coventry s-au înfruntat în weekend, în ultima etapă a FA Women's Championship, partida având o miză uriașă: menținerea în al doilea eșalon fotbalistic al Angliei.
Echipa oaspete a reușit să-și adjudece victoria în minutul 90+7, printr-o reușită senzațională a lui Mollie Green. Jucătoarea de fotbal în vârstă de 24 de ani a înscris dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, șutând la vinclu, fără a-i da vreo șansă portarului lui Watford.
Serie A
Deja campion al României, Adiță Păun a sărbătorit titlul Milanului pe stadion și în piața Domului
ACUM 11 MINUTE
Green, care evoluează pe postul de mijlocaș, și-a salvat astfel echipa de la retrogradare, iar golul său a fost extrem de apreciat pe rețelele de socializare.
Citește și:

Reușită senzațională în poarta Barcelonei

Una dintre cele mai în formă echipe de fotbal feminin din lume este Barcelona, campioană a Spaniei și care va juca finala Champions League în compania celor de la Olympique Lyon.
La începutul lunii aprilie, catalanele au primit vizita celor de la Villarreal, într-un meci din a 26-a etapă a campionatului. Barcelona a câștigat cu 6-1, dar reușita care a atras toate privirile a fost cea a echipei oaspete.
Salma Paralluelo a înscris un gol fabulos, după ce și-a driblat două adversare și a șutat de la circa 25 de metri la vinclu, reușită prin care s-a înscris în cursa pentru Premiul Puskas.
Fotbal
O mare arbitră, uluită de Istvan Kovacs! Detaliul incredibil sesizat în finala Conference League
ACUM O ORĂ
Romanian Liga I
Mourinho a devenit "The Only One". Printre lacrimi, portughezul a anunțat: "Am intrat în istorie"
ACUM O ORĂ