Robert Asăvoaei, jucătorul celor de la Știința Miroslava (Liga a 3-a), a demonstrat că nu trebuie să joci la cel mai înalt nivel și să fii un jucător de clasă pentru a marca goluri extraordinare. Acesta a marcat în meciul cu CSM Pașcani un gol de povestit nepoților.
Asăvoaei a deschis scorul printr-un procedeu denumit "lovitura scorpionului", lăsându-i mască pe adversari, dar și pe coechipieri. Reușita s-a viralizat repede pe rețelele de socializare.
Premier League
Fanii lui Liverpool își pun speranțele în Philippe Coutinho. "Am primit o mulțime de mesaje!"
ACUM 5 MINUTE
Un asemenea gol ar putea candida fără probleme la Premiul "Puskas", acordat anual, începând cu 2009, autorului celui mai frumos gol din lume.
Primul câștigător al acestui premiu a fost Cristiano Ronaldo, prin celebrul său gol marcat într-un meci cu FC Porto în Champions League, pe vremea când evolua la Manchester United.
De atunci, fotbaliști precum Neymar, Ibrahimovic, James Rodriguez sau Mohamed Salah au primit acest premiu, dar au fost și ani în care fotbaliști mai puțin cunoscuți au fost câștigători.
De menționat că Lionel Messi a avut cele mai multe goluri nominalizate pentru acest premiu (7), dar nu a câștigat niciodată.
Lista câștigătorilor Premiu "Puskas"
2009-Cristiano Ronaldo (Portugalia)
2010-Hamit Altintop (Turcia)
2011-Neymar (Brazilia)
2012-Miroslav Stoch (Slovacia)
2013-Zlatan Ibrahimovic (Suedia)
2014-James Rodriguez (Columbia)
2015-Wendell Lira (Brazilia)
2016- Mohd Faiz Subri (Malaezia)
2017-Olivier Giroud (Franța)
2018-Mohamed Salah (Egipt)
2019-Daniel Zsori (Ungaria)
Serie A
Guvernul chinez interzice proprietățile din străinătate. Zhang, forțat să vândă Interul!
ACUM 38 MINUTE
Premier League
Erling Haaland a cheltuit o sumă impresionată pentru a face cadouri foștilor colegi de la Dortmund
ACUM 2 ORE