Vineri seară, Manchester City a primit o veste teribil de grea, chiar dacă se discuta pe marginea subiectului de multă vreme. Campioana Angliei nu va avea dreptul să evolueze în Champions League în următoarele două sezoane (stagiunile 2020-2021 și 2021-2022), ca urmare a faptului că a încălcat fair play-ul financiar și ar fi încercat să ascundă anumite date față de forul continental.
În acest context, viitorul se anunță sumbru pentru "cetățeni". Pe lângă faptul că mai multe vedete cu siguranță vor dori să plece, având în vedere că nu vor putea evolua în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, și Guardiola e tentat să o părăsească pe City.
Concret, potrivit The Telegraph, tehnicianul catalan așteaptă decizia TAS, care poate să schimbe sentința. În cazul în care suspendarea va rămâne, Pep va negocia să se despartă de clubul cu care mai are contract până în vara lui 2021.
Premier League
Decizia luată de șefii lui United, după ce Solskjaer a pierdut 3 din ultimele 4 meciuri
ACUM 12 ORE
"Dacă la TAS sancțiunea dată de UEFA nu va fi redusă, Pep Guardiola va discuta cu oficialii lui City despre viitorul său", notează sursa citată.

Guardiola, momit de Juventus cu un "contract în alb"

Forma modestă a lui Juventus din ultimele partide i-a pus serios pe gânduri pe oamenii din conducerea "bianconerilor". Potrivit presei din Anglia, Pep Guardiola este unul dintre oamenii doriți pe banca tehnică a campioanei en-titre din Serie A.
Juventus s-a încurcat în ultimele 2 deplasări, iar oficialii italieni, în frunte cu președintele Andrea Agnelli, se gândesc la înlocuirea lui Maurizio Sarri, numit pe banca tehnică vara trecută. După ce La Repubblica a anunțat că Massimiliano Allegri ar putea să revină pe banca lui Juve până la finalul sezonului, acum Daily Mail dezvăluie o posibilă venire a lui Guardiola, considerat unul dintre cei mai mari antrenori din fotbalul modern.
Jurnaliștii britanici susțin că oficialii torinezi îi pregătesc tehnicianului spaniol o ofertă impresionantă. Cei de la Juventus nu îi vor propune o sumă exactă, ci vor lăsa la latitudinea lui Guardiola câți bani va dori să primească. În prezent, managerul de 49 de ani încasează un salariu de 17,75 milioane de euro pe an la Manchester City.
De-a lungul carierei, Guardiola le-a mai pregătit pe Barcelona și Bayern Munchen, reușind să câștige, per total, 28 de trofee, printre care 2 Champions League și 2 titluri în Premier League.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga
Minciuna care a ajuns la urechile lui Xavi. Ce crede că a i-a spus Guardiola lui Laporta despre el
ACUM 16 ORE
Premier League
Tuchel nu se va putea baza pe 2 staruri în meciul cu City! Ce a spus despre rivalitatea cu Gaurdiola
IERI LA 14:30