Vînă și-a petrecut Crăciunul în Londra, acolo unde a urmărit din tribune meciul dintre Tottenham și Brighton, câștigat de formația lui Jose Mourinho cu 2-1. Etapa de Boxing Day din Premier League este întotdeauna specială, iar mijlocașul "roș-albaștrilor" a dorit să simtă pe viu atmosfera din această perioadă, pe noul stadion al lui Spurs.
La finalul partidei, Vînă s-a întâlnit cu Toby Alderweireld, fundașul central al lui Tottenham. Cei doi au făcut schimb de tricouri, iar Vînă n-a ezitat să imortalizeze momentul, postând fotografia pe contul de Instagram.
https://i.eurosport.com/2019/12/26/2742665.jpg
UEFA Europa Conference League
Petrescu îl critică pe Șumudică, după Jablonec-CFR 1-0: "Nu eu am făcut pregătirea și transferurile"
ACUM 2 ORE

FCSB se reunește pe 7 ianuarie

Bogdan Vintilă și staff-ul său au stabilit ca jucătorii de la FCSB să se reunească pe 7 ianuarie. Atunci, "roș-albaștrii" vor începe pregătirea la baza echipei din Berceni, urmând ca pe 12 ianuarie să plece în cantonamentul din Marbella. Pe 23 ianuarie vor reveni în țară, chiar cu o săptămână înainte de reluarea campionatului.
FCSB a încheiat anul 2019 pe locul 3 în Liga 1, la 5 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
UEFA Europa Conference League
Jablonec - CFR 1-0. Meci modest făcut de formația lui Dan Petrescu în grupele Conference League
ACUM 2 ORE
Europa League
Leicester - Napoli 2-2, în meciul serii din EL. Rezultatele din Europa League și Conference League
ACUM 2 ORE