Vinicius a luat decizia finală cu privire la viitorul său! Brazilianul va semna în curând

După ce în ultimele luni s-au vehiculat sume uriașe oferite de cluburile din Arabia Saudită lui Vinicius, se pare că superstarul brazilian a luat o hotărâre finală cu privire la viitorul său.

Vinicius

Credit imagine: Getty Images

Vinicius a devenit, în ultimii ani, unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Atacantul lateral a fost decisiv în sezonul precedent, ajutând-o pe Real Madrid câștige Champions League și La Liga.
Începând cu vara trecută, brazilianul a fost ademenit în Arabia Saudită cu sume amețitoare, de până la un miliard de euro, iar acum, după mai multe luni de incertitudine, Vinicius se pare că a luat decizia finală.
Conform Marca, fotbalistul de 24 de ani își va prelungi contractul cu Real Madrid, scadent în vara anului 2027. Noul angajament ar urma să aibă finalitate în 2030.
Publicația din Spania anunță că tratativele au ajuns la final și înțelegerea ar urma să fie semnată înainte de sfârșitul actualei stagiuni.
Cotat la 200 de milioane de euro pe Transfermarkt, Vinicius a evoluat la Flamengo, între 2017 și 2018, iar ulterior a fost achiziționat de Real Madrid în schimbul sumei de 46 de milioane de euro.
De când a ajuns în Spania, atacantul lateral brazilian a marcat 105 goluri și a oferit 79 de pase decisive în 311 partide. În plus, el are la activ șase reușite în 39 de selecții pentru naționala țării sale.

Vinicius și Mbappe, titulari cu Barcelona. Rodrygo, OUT din primul 11

Cu șase etape rămase de disputat, Real Madrid se află la patru puncte în spatele Barcelonei și șansele la titlu sunt din ce în ce mai mici. Chiar dacă va câștigat disputa din etapa cu numărul 35, echipa pregătită de Carlo Ancelotti are nevoie și de jocul rezultatelor pentru a pune mâna pe trofeu.
Pe lângă La Liga, Real Madrid mai este angrenată într-o altă competiție, Cupa Regelui Spaniei, unde o va întâlni pe Barcelona în finală, peste patru zile. Având în vedere jocul modest prestat de echipă în ultima perioadă, Carlo Ancelotti se gândește să efectueze o schimbare în atac.
Rodrygo ar putea începe finala pe banca de rezerve. Brazilianul nu a dat randamentul dorit în 2025 și nu a reușit să marcheze sau să ofere o pasă decisivă în La Liga de peste trei luni!
Astfel, Carlo Ancelotti se gândește să folosească sistemul 4-4-2 la meciul cu Barcelona, Vinicius și Mbappe urmând să fie cei doi atacanți.
Totuși, până acum, antrenorul italian nu a luat o decizie finală înaintea partidei care s-ar putea dovedi ultima a sa pe banca lui Real Madrid. După înfrângerea cu Arsenal de pe Bernabeu, presa internațională a scris că Ancelotti se va despărți de formația madrileană, după finala Cupei Regelui Spaniei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo