Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vinicius Junior a vorbit despre naționala pe care o consideră cu cele mai mari șanse la Mondial

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 30/10/2022 la 16:21 GMT+2

Unul dintre cei mai buni oameni de la Real Madrid a vorbit despre naționala pe care o vede favorită să câștige Campionatul Mondial din Qatar. Deși va juca în premieră pentru Brazilia la Mondial, Vinicius Junior consideră că deținătoarea trofeului este principala favorită, însă a numit și alte selecționate care se vor bate la trofeu.

Vinicius Junior of Brazil controls the ball during the international friendly match between Brazil and Ghana at Stade Oceane on September 23, 2022 in Le Havre, France. (Photo by Antonio Borga/Eurasia Sport Images/Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Cu mai puțin de 3 săptămâni rămase până la debutul Cupei Mondiale din Qatar, se vorbește tot mai mult de favoritele la câștigarea titlului mondial, iar pe listă se numără cele mai puternice naționale europene, alături de cele două forțe de pe continentul sud-american, Argentina și Brazilia.
În cadrul unui interviu, Vinicius Junior, care va participa pentru prima dată la un turneu final mondial, a vorbit despre opțiunile sale în vederea favoritelor la câștigarea trofeului din Qatar și deși va juca pentru "Selecao" și evoluează de câțiva ani în Spania, vede o altă națională având cele mai mari șanse să iasă câștigătoare.

Vinicius Junior vede Franța drept favorită la Cupa Mondială

Brazilianul din lotul lui Real Madrid consideră că Franța este naționala care poate pune cele mai mari probleme, în primul rând datorită faptului că a câștigat ultima ediție a Campionatului Mondial, cel desfășurat în 2018 în Rusia.
Cu toate că Franța nu a arătat o formă foarte bună la ultimele turnee la care a participat, fiind eliminată prematur de la Campionatul European disputat anul trecut și cu ceva absențe importante pentru deplasarea din Qatar, naționala "Cocoșului Galic" este văzută drept favorită de brazilianul de la Real Madrid. Vinicius a expus și alte naționale care se vor bate la trofeu, însă speră ca naționala sa să fie cea care ridică trofeul mondial la finalul turneului.
"Cea mai bună echipă este mereu cea care a câștigat ultimul turneu. Cred că Franța e cea mai bună în momentul acesta, dar, la Cupa Mondială, asta se poate schimba.
Sunt multe echipe care au șanse la trofeu. Argentina se descurcă foarte bine, apoi mai sunt Brazilia, Anglia, Germania. Toate aceste țări vor face o impresie bună la Cupa Mondială, dar fie ca Brazilia să câștige", a spus fotbalistul Realului.
Citește și:

Brazilia are fotbaliști în formă înainte de Mondialul din Qatar

Cel mai bine cotați 3 jucători brazilieni au parte de un sezon 2022/23 foarte bun și dacă își vor menține nivelul și vor rămâne sănătoși în următoarele săptămâni, sunt șanse mari să-i vedem prestând fotbal la cel mai înalt nivel la Campionatul Mondial din Qatar.
Vinicius, care este brazilianul cel mai bine evaluat (120 de milioane conform Transfermarkt) are 8 goluri și 5 pase decisive în cele 17 apariții pentru Real Madrid în actualul an competițional, însă vine după un sezon precedent absolut fabulos, încununat cu trofeul UEFA Champions League, dar și câștigarea campionatului din Spania. De asemenea, Neymar (cotat la 75 de milioane de euro) are parte de un start de sezon excepțional la Paris Saint-Germain, pentru că a bifat 14 goluri și 11 assist-uri în cele 18 meciuri pentru francezi, fiind chiar cel mai în formă brazilian în momentul de față.
Topul celor mai bine evaluați fotbaliști din Brazilia este completat de Antony, valoarea sa fiind estimată tot la 75 de milioane de euro, jucător pentru care Manchester United a plătit în această vară 95 de milioane de euro către Ajax Amsterdam. Fotbalistul de bandă dreapta s-a adaptat bine pe Old Trafford, asta și datorită faptului că este antrenat de fostul manager de la Ajax, Erik ten Hag și în cele 11 meciuri pe care le-a jucat în tricoul "diavolilor", acesta a marcat de 3 ori.
Un alt brazilian care activează în compartimentul ofensiv care e în formă bună vine tot de la Real Madrid, Rodrygo, care în ciuda faptului că are doar 21 de ani, are 6 reușite și 5 pase decisive în cele 15 meciuri jucate pentru madrileni în sezonul actual, fiind decisiv atât în La Liga, cât și în UEFA Champions League.
Dacă ne-am imagina cum ar putea arăta un prim 11 al celor mai în formă jucători din Brazilia, naționala sud-americană s-ar prezenta astfel la Campionatul Mondial din Qatar:
Alisson în poartă, linia defensivă cu Danilo, Marquinhos, Militao și Alex Sandro, la mijlocul terenului Casemiro, Fabinho și Paqueta, iar în atac cu Neymar, Gabriel Jesus și Antony. Desigur, va fi o misiune dificilă pentru Tite în alegerea primului 11, pentru că și alte opțiuni sunt foarte bune, precum Vinicius, Raphinia, Firmino, Rodrygo, Ederson, Thiago Silva, Bremer, sau Fred, însă și simpla alcătuire a lotului pare un lucru complicat, având în vedere multitudinea de staruri care pot aduce un plus.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo