Visul lui Zidane trebuie să mai aștepte! Deschamps, tot mai aproape de a continua la naționala Franței

Zinedine Zidane trebuie să mai aștepte pentru a deveni selecționerul Franței, deoarece Didier Deschamps are șanse foarte mari de a continua pe banca vicecampioanei mondiale și din 2023.

Deschamps versus Zidane - FC Stream Team

Credit imagine: Eurosport

Didier Deschamps este la un pas de a își prelungi înțelegerea cu federația franceză. Selecționerul care a adus Cupa Mondială în 2018 și a dus Franța până în finala din acest an din Qatar are șanse foarte mari de a continua și din 2023.
Dacă în această vară, viitorul lui Deschamps la naționala Franței era incert, iar Zinedine Zidane era favorit pentru preluarea postului de selecționer, lucrurile s-au schimbat după evenimentele din ultima perioadă.
Franța a ajuns până în finala Cupei Mondiale din Qatar, acolo unde a pierdut la loviturile de departajare în fața Argentinei, iar federația își dorește ca Deschamps să continue pe banca naționalei.
Potrivit Le Parisien, Deschamps a avut joi o întâlnire cu Noel Le Graet, președintele federației franceze. Chiar dacă La Graet a declarat că nu s-a stabilit nimic încă, sursa mai sus menționată anunță că șansele ca Deschamps să continue sunt foarte mari.
Totul depinde chiar de Didier Deschamps, care își poate decide singur viitorul. Astfel, pentru faptul că a ajuns în semifinale, Deschamps are puterea de a își prelungi contractul, fără a mai primi acceptul celor din Comitetul Executiv.
Citește și:

Durata contractului, singurul lucru care mai rămâne de stabilit

Potrivit Le Parisien, singurul lucru care a mai rămas de stabilit este durata noului contract, fiind și singurul lucru supus negocierilor. Didier Deschamps și-ar dori ca noua înțelegere să fie valabilă până în 2026, adică până la următoarea Cupă Mondială.
Cu toate acestea, Le Graet și-ar dori să îi ofere lui Deschamps doi ani de contract, până la EURO 2024, cu opțiune de prelungire după turneul final din Germania, în cazul în care lucrurile vor arăta bine pentru francezi.
Astfel, Zinedine Zidane mai are de așteptat pentru a își îndeplini marele vis, acela de a antrena echipa națională a Franței. Fostul antrenor al lui Real Madrid a refuzat deja mai multe oferte, printre care și o ofertă venită din partea celor de la PSG.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo