#VOCE Arsenal - Manchester United | Mașinăria lui Arteta vs. Speranțele renăscute de la United
Puține meciuri din fotbalul englez au istoria și intensitatea lui Arsenal – Manchester United. De la duelurile Wenger vs Ferguson, cu titluri decise la limită, până la confruntările moderne, acest meci rămâne un adevărat barometru al puterii din Premier League, iar duminică, pe Emirates, povestea continuă.
Marian Savu: "În Ucraina mi-am dat seama cât de greu poate să fie fotbalul!"
Sursa video: Eurosport
Articol scris de Bogdan Constantinescu
Arsenal traversează cel mai bun sezon din Europa. În Champions League, echipa este perfectă: 7 victorii din 7 meciuri. Ultima demonstrație de forță a fost pe San Siro, unde Arsenal, sub conducerea lui Mikel Arteta, a învins cu 3-1 pe Inter Milano, liderul Serie A și finalista ediției anterioare, folosind doar jumătate din titulari și controlând în mod autoritar meciul.
În această campanie europeană, Arsenal a câștigat toate meciurile cu minimum două goluri, cu performanțe spectaculoase precum 4-0 împotriva Atletico Madrid și 3-1 împotriva Bayern Munchen, echipa care, cu 18 puncte, este a doua în clasament.
În Premier League, situația este la fel de clară. Arsenal este lider, cu un avans de șapte puncte de Manchester City, și Aston Villa. Chiar dacă etapa trecută a adus o remiză pe terenul lui Forest, contextul a fost ideal pentru tunari: City a pierdut cu 2-0 pe Old Trafford, iar Aston Villa a cedat acasă cu Everton. În acest moment, Arsenal este mare favorită pentru titlu, care ar fi primul după epoca "Invincibililor" a lui Arsène Wenger. Cu un lot profund, capabil să lupte pe toate fronturile, și cu reveniri importante precum Gabriel Jesus și Kai Havertz, doar Arsenal pare capabilă să își complice singură drumul spre trofeu.
Manchester United, un gigant în derivă
De cealaltă parte, Manchester United trăiește una dintre cele mai grele perioade din istoria clubului. După pierderea finalei Europa League în fața lui Tottenham sezonul trecut, "diavolii roșii" au încheiat campionatul pe locul 15 – cea mai slabă clasare din era Premier League – și au ratat cupele europene. Ultima dată când United nu a jucat în Europa a fost sezonul 2014/15, iar înainte de asta în 1989/90.
Actualul sezon nu a adus răspunsul așteptat. United a fost eliminată deja în primul tur din două competiții, atât din EFL Cup, cât și din FA Cup. În Cupa Ligii a pierdut incredibil la penalty-uri cu Grimsby Town, care este în Liga a patra. În FA Cup a fost învinsă de Danny Welbeck, jucător care a ieșit din propria academie. Ruben Amorim a fost demis, deși echipa se afla pe locul 6, la trei puncte distanță de obiectivul declarat – calificarea în Champions League.
Haosul din conducere a fost criticat aspru de grupul de susținători "1958", care a spus că cei care conduc – Ratcliffe, Wilcox și Berrada – "un circ condus de clovni incompetenți ". După un interimat scurt al lui Darren Fletcher, Michael Carrick a fost numit antrenor până la finalul sezonului. Debutul lui Michael Carrick a adus o victorie spectaculoasă, 2-0 chiar împotriva rivalei Manchester City. Scorul final nu a reprezentat întreaga poveste a meciului, pentru că United a avut trei goluri anulate de VAR pentru offside, pierzând șansa unui succes mult mai clar, într-un meci pe care l-a controlat în momentele cheie.
Man United - Arsenal, povestea meciului tur
Confruntarea din tur a avut loc pe 18 august 2025, în prima etapă a sezonului. Arsenal a câștigat cu 1-0 pe Old Trafford, dar statistica arată că United a fost mai periculoasă. Echipa lui Amorim a arătat mai bine din punct de vedere estetic decât anul trecut, iar fanii au început să creadă din nou că poate ajunge în Top 4. Roy Keane a criticat "așteptările prea mici" – "de ce să fii mulțumit cu o înfrângere?" – dar a admis că performanța a fost încurajatoare.
Revanșa lui Arteta
Michael Carrick a preluat interimatul de la Solskjaer în 2021 și a condus echipa în trei meciuri : 2-0 cu Villarreal (Emery pe bancă), 1-1 cu Chelsea (Tuchel) și victoria spectaculoasă 3-2 cu Arsenalul lui Mikel Arteta.
Acel 3-2 de pe Old Trafford a rămas o înfrângere dureroasă pentru Arteta, Carrick fiind unul dintre cei opt manageri pe care nu i-a învins niciodată.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/01/24/image-17d650d7-0c52-413e-bcbc-49f92bea8632.jpeg)
Mikel Arteta, manager Arsenal vs. Michael Carrick, manager Man United
Credit imagine: Getty Images
Pentru Arteta nu e doar despre trei puncte în lupta pentru titlu, ci despre a șterge în sfârșit acel gust amar din 2021 și a demonstra că Arsenalul actual nu mai permite astfel de excepții.
Jucători cheie în Arsenal - Manchester United
Gabriel Jesus
Într-o formă excelentă, atacantul brazilian a revenit în forma sa maximă după o accidentare. Dubla marcată împotriva lui Inter în Champions League l-a adus din nou în centrul atenției. Presingul, mobilitatea și eficiența lui în careu îl fac pe Gabriel Jesus o amenințare constantă.
Declan Rice
Dacă Arsenal va câștiga titlul în mai, transferul de 100 de milioane de lire sterline al lui Rice din 2023 va fi considerat un moment crucial. La 26 de ani, el este unul dintre cei mai compleți mijlocași din lume. Statisticile îl arată ca o piesă importantă, mai ales atunci când se joacă împotriva lui United – două goluri și două pase decisive în ultimele cinci meciuri directe.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/01/03/image-17b9fb56-1d92-4904-b71e-60f090eefc2f.jpeg)
Declan Rice schießt den FC Arsenal zum Sieg bei Bournemouth
Credit imagine: Getty Images
Bruno Fernandes
În momente grele, United se bazează pe Fernandes. În campionat, el a marcat cinci goluri și a dat nouă assisturi, fiind principalul pericol. Când e la maxim, controlează ritmul jocului și conectează echipa. Dar când e într-o formă slabă, devine frustrat și reacționează greșit.
Bryan Mbeumo
Cel mai eficient marcator al echipei în Premier League, cu șapte goluri. Arsenal va încerca să controleze jocul și să joace cu liniile apropiate de poartă, dar aici United poate face diferența. Mișcările inteligente fără minge, atacul zonelor dintre fundași și presiunea agresivă pot crea probleme unei defensivă, altfel cea mai bună din lume la ora actuală.
Un duel cu istorie, orgolii și mize diferite. Pentru Arsenal, încă un pas spre titlu. Pentru Manchester United, o încercare de a demonstra că, dincolo de haos, spiritul acestui club încă nu s-a stins.
Doi fotbaliști români cu experințe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa mâine de la ora 20.00 pe Eurosport 1. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi pe 31 ianuarie de la ora 18.30 și pe 1 februarie de la ora 18.50 pe Eurosport 1. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)