#VOCE Ce reprezintă acum fotbaliștii români în fotbalul internațional?

Hagi la Real Madrid, Gică Popescu la Barcelona, Chivu la Inter, Mutu la Chelsea sau Contra la Milan. Așa arăta fotbalul românesc în urmă cu două sau trei decenii. Acum, selecționerul Edi Iordănescu se luptă pentru calificarea la Euro 2024 cu un lot format în mare parte cu jucători de Serie B și dintr-un campionat intern care privește o calificare în grupe Conference League ca o mare realizare.

România (Denis Alibec, Răzvan Marin, Dennis Man)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris în colaborare cu Teo Drăghici
De ani buni, România nu a mai avut un fotbalist cu evoluții constante la marile puteri ale Europei, asta deși au existat oportunități suficiente.

Borna lui Răzvan Marin, o iluzie?

Această întrebare vine în contextul în care, recent, Razvan Marin a atins o bornă remarcabilă de 100 de meciuri în Serie A. Lucru de lăudat, mai ales în contextul în care, în afară de el, Ionuț Radu și Vlad Chiricheș, nu mai avem vreun jucător român în primele 5 ligi ale Europei. Au plecat numeroase talente din Liga 1 care promiteau și aveau potențial uriaș, însă nicunul nu și-a dus cariera într-un punct maxim, așa cum au făcut-o Hagi, Mutu sau Gică Popescu. Nici măcar Răzvan Marin, care a avut oportunitatea Ajax în față, ca cea mai potrivită rampă de lansare la “masa bogaților”. A venit în Olanda într-un moment extraordinar al echipei, în vara imediată sezonului 2018/2019, sezonul de referință al “lăncierilor” pentru campania magnifică din Champions League, încheiată în semi-finale. Plecaseră piloni de bază ai acelei echipe, mai ales din zona mediană, De Jong și Van de Beek, iar Răzvan Marin a fost adus pentru a-i face uitați. Nu s-a adaptat la stilul de joc al lui Ten Hag și și-a reorientat cariera în „ Cizmă”, acolo unde s-a impus încă de la început și a reușit să atingă o primă bornă semnificativă, aceea de 100 de meciuri în Serie A.
În acest context, această performanță este cu atât mai importantă, deoarece fotbaliștii români aflați în ligile de top vor fi pe cale de dispariție.
Citește și:

Unde sunt tinerii ce promiteau că vor ajunge departe?

Cel mai potrivit exemplu ,pentru început, ar fi chiar Dennis Man, cel mai scump transfer care a plecat vreodată din Liga 1, pe suma de 13 milioane de euro, în iarna lui 2021, după o jumătate de sezon excepțională la FCSB în care marcase 17 goluri și oferise 7 pase de gol în doar 19 meciuri. Dennis Man ajungea atunci la Parma, aflată în Serie A, ce se lupta pentru supraviețuire și putem spune că a făcut o figură frumoasă, marcând 2 goluri și oferind un assist, statistici ce au completat un joc vioi, cu perspective al arădeanului. Parma a retrogradat și se spera că Serie B va fi locul în care acesta va face cu adevărat diferența. Accidentările dese și fluctuanța prestațiilor au făcut ca realizările lui Man să fie din ce în ce mai rare, fiind însă ales, la un moment dat căpitan al echipei pentru o serie de meicuri. În acest sezon are 4 goluri și 2 pase de gol în 23 de meciuri jucate, în care a fost titular doar de 11 ori. În situația lui Man se află și Valentin Mihăilă, dat și el ca viitorul star al echipei naționale, odată cu transferul la Parma.
picture

Man și Mihăilă

Credit imagine: Eurosport

Totodată, majoritatea jucătorilor exportați de Academia Hagi, stagnează sau nu confirmă în Europa. Deși în campionatul nostru se ridicau la un nivel foarte bun și făceau față de la vârste fragede, pasul către occident a fost un pas mai dificil decât s-ar fi așteptat. Ianis Hagi vine după o accidentare de lungă durată și nu își mai găsește locul în echipa titularilor la Rangers, în Scoția, unde nu a fost niciodată un titular incontestabil din iarna lui 2020, de când se află la Glasgow; Cristi Ganea, văzut drept următorul titular de drept al Echipei Naționale a primit șansa carierei în vara lui 2018, atunci când a fost transferat de către Athletic Bilbao. Nu a știut să o fructifice și a devenit un jucător de nivel mediu care a mai fost constant doar la echipe de mijlocul clasamentului din Liga Greciei; la fel se poate spune și despre Tudor Băluță, văzut ca titularul de drept al Echipei Naționale pe poziția de mijlocaș defensiv, o poziție cu probleme în ultimii ani, acesta a plecat în Premier League, la Brighton unde își putea clădi un viitor frumos, în amintirea lui Gică Popescu. Acesta a prins doar un meci la echipa mare, fiind renegat la echipa U23, unde nici măcar acolo nu s-a impus. A urmat apoi o serie de împrumuturi fără succes în Olanda și Ucraina, regăsindu-și forma, acum, la “ nava mamă”, Gheorghe Hagi, la cei 24 de ani proaspăt împliniți.
Lista cu exemple este mult mai lungă de atât, dar dacă dorim o schimbare, trebuie ca tinerii noștri să înțeleagă că talentul este doar o unealtă cu care sunt înzestrați, ci nu produsul gata finit. Pentru ca aceștia să facă față condițiilor occidentale, trebuie să primească o educație tactică și o instruire mentală corectă încă de la nivelul de copii și juniori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo