Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#VOCE Ce știm de campionatul din Qatar, locul unde ar urma să plece Florinel Coman?

Maria Olteanu

Publicat 21/04/2024 la 11:36 GMT+3

E deja iminentă plecarea de la FCSB a șeptarului roș-albastru, în această vară, iar conform speculațiilor destinația posibilă pentru Florinel Coman este Al Duhail, locul 5 din campionatul Qatarului, pe care îl vom descoperi mai bine în rândurile care urmează.

Florinel Coman (FCSB)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Teo Drăghici
Nimeni nu poate nega faptul că Florinel Coman este, la ora actuală, cel mai bun jucător din întrecerea internă, poate chiar dintre toți jucătorii români. Este clar peste nivelul campionatului nostru, iar asta se reflectă cel mai bine în cifrele sale din acest sezon. Întrebarea care vine imediat după speculațiile din ce în ce mai accentuate privind interesul din Qatar pentru el este următoarea: acesta este cu adevărat nivelul MVP-ului din fotbalul românesc, la ora actuală?
Și ce e și mai trist este faptul că nu este primul exemplu de acest fel, aici încadrându-se și Florin Tănase, golgheterul Ligii 1 pentru două sezoane consecutive, care a plecat tot în zona arabă și chiar Denis Alibec, vioara întâi a campioanei Farul de sezonul trecut, care se zbate acum în subsolul exoticului campionat qatarez.
Dacă nu a avut ocazia să o facă cu echipa națională a României, Coman se va putea bucura de minunatele stadioane pe care s-a jucat Cupa Mondială, odată cu acest transfer. 12 echipe numără campionatul qatarez, un campionat mai valoros, nu cu mult, decât Superliga României.

Cum arată campionatul Qatarului, locul unde ar urma să meargă Florinel Coman

225 de milioane de euro însumează competiția autohtonă, în timp ce Qatar Stars League este la puțin peste 285 de milioane de euro, ceea ce demostrează, mai mult sau nu, că nivelul fotbalistic nu diferă atât de mult.
Fostul mijlocaș de la PSG, Marco Verrati, este cel mai valoros jucător din ligă, italianul retrăgându-se din lumina reflectoarelor la 31 de ani, după 30 de trofee câștigate la Paris, prin care rămâne și după plecare o adevărată legendă a clubului.
Prin alegerea ligii qatareze, la fel cum ar putea să o facă și Florinel Coman, Verrati se axează acum pe împlinirea din punct de vedere financiar, fiind plătit cu nu mai puțin de 30 de milioane de euro pe an.
Alte nume sonore care se regăsesc în liga qatareză sunt Philippe Coutinho, fostul star al Barcelonei și al lui Liverpool, sau Abdou Diallo, fost fundaș la PSG și Borussia Dortmund.
Golgheterul la zi și cel mai în formă jucător al ultimelor sezoane este Akram Afif, care a eșuat în puținele sale experiențe în Europa. 27 de ani are Afif și a fost printre puținii jucători care s-au făcut remarcați la Cupa Mondială, din lotul Qatarului.
Cea mai bună radiografie a nivelului de fotbal din Qatar poate fi făcută dacă aruncăm o privire asupra performanțelor echipelor din Qatar în Liga Campionilor Asiei, acolo unde s-au duelat cu cele mai bune echipe de pe continent.
Pe de o parte, în acest sezon, trei echipe au reprezentat Qatarul în această competiție, iar niciuna din ele nu a reușit să depășească faza grupelor. Pe de altă parte, cu jucători preponderenți în lotul național din întrecerea internă, Qatarul a reușit să câștige, în urmă cu câteva luni, Cupa Asiei, ceea ce spune și asta ceva.
Dacă îi va prii sau nu aerul qatarez lui Coman rămâne de văzut, însă adevăratul semn de întrebare, care trebuie pus pentru fotbalul nostru, este de ce devine zona arabă destinația favorită a elitelor care pleacă din România.
Tu crezi că a făcut Coman alegerea potrivită pentru cariera lui?
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo