#Voce Fernando Torres la 40 de ani – povestea unui fotbalist emblematic

Ziua de 20 martie a anului 1984 părea a fi una cât se poate de obișnuită pentru micuța comunitate Fuenlabrada, din sud-vestul capitalei Madrid. Din punct de vedere fotbalistic, probabil că locuitorii zonei, ca toți cei ai Spaniei, se pregăteau de Campionatul European din vară, găzduit de Franța. Ce nu știa nimeni însă e ca tocmai acolo, în Fuenlabrada, apărea pe lume Fernando Jose Torres Sanz, copilul ce avea să fie talismanul naționalei Spaniei în urmatorii ani și să își lege cariera chiar de astfel de turnee finale continentale.

Spania a prins finala Europeanului in 1984, pe care a pierdut-o în detrimentul gazdei Franța, dar istoria abia urma să fie scrisă.

Deși este cunoscut acum drept un atacant de elită, la vârsta de doar 5 ani, micuțul Fernando Torres descoperea tainele fotbalului din postul de portar, cuprins fiind de pasiunea care i-a fost insuflată chiar din familie, de la fratele său mai mare, Israel, care a ocupat și el acest post. A continuat așa doi ani, după care destinul l-a scos din poartă și „l-a împins” în atac.

Țintind ca destinație finală Atletico Madrid, echipă al cărei suporter a devenit datorită pasiunii bunicului, Torres ajunge să fie cunoscut în zonă de căutătorii de talente. Avându-l ca sursă de inspirație pe Căpitanul Tsubasa, fotbalistul din celebrele desene animate japoneze cu același nume, Fernando ajunge să dea probe la Atleti după ce a înscris 55 de goluri într-un singur sezon. Nu a ratat ocazia de a impresiona și acolo, astfel că la vârsta de 11 ani și-a atins visul copilăriei: ajunge la echipa al cărei suporter era.

După sezoane impresionante la grupele de juniori, timp în care a fost nominalizat drept cel mai bun jucător din Europa la categoria sa de vârstă, semnează primul contract de fotbalist profesionist în 1999. Altetico își pregătea viitorul, însă retrogradarea în Segunda Division, și o accidentare i-au umbrit și întârziat debutul unuia dintre cei mai promițători atacanți ai continentului.

Bifează, începând cu anul 2000, toate grupele de vârstă de la echipa națională a Spaniei.

Participă la Campionatul European U16 din 2001, pe care La Roja îl câștigă. Fernando Torres a fost marcatorul unicului gol al finalei cu Franța, princialul marcator al competiției, precum și jucătorul turneului.

Primul meci pentru Atletico a fost chiar pe teren propriu, pe Estadio Vicente Calderon. 27 mai 2001, împotriva lui Leganes. O săptămână mai târziu, venea și primul gol, contra lui Albacete, însă finalul de sezon nu consfințea și promovarea înapoi în Primera. Ea urma să vină, totuși, în sezonul următor, iar puțin câte puțin adolescentul Fernando Torres își făcea loc în inimile fanilor Colchoneros, care l-au poreclit „El Niño”.

În vara anului 2002, participă din nou la un turneu final al unui Campionat European, U19 de data aceasta, unde Spania se impune din nou: 1-0 contra Germaniei. Golul finalei? Fernando Torres. Golgheterul competiției? Fernando Torres. Cel mai bun jucător al turneului? Fernando Torres.

Cu toate abilitățile demonstrate, fiind și un produs al clubului, Torres devine, la doar 19 ani, cel mai tânăr căpitan de echipă din istoria lui Atletico Madrid și continuă să impresioneze prin evoluțiile bune și golurile marcate. În mod clar o certitudine, debutul la echipa națională de seniori a Spaniei este inevitabil, iar pe 6 septembrie 2003, intr-un amical impotriva Portugaliei, El Niño e acolo pentru prima din cele 110 selecții, iar un an mai târziu deschide seria celor 38 de goluri marcate.

Curtat intens de Chelsea înaintea Campionatului Mondial din 2006, Torres ajunge la Liverpool în vara anului 2007 pentru o sumă record în dreptul ambelor cluburi, 38 de milioane de euro, iar cariera sa are o singură direcție: în sus.

Atmosfera de pe Anfield Road și parteneriatul de mare succes cu Steven Gerrard au făcut ca spaniolul să marcheze nu mai puțin de 33 de goluri în primul sezon în toate competițiile și să devină principalul pericol pentru toate apărările din Premier League. Capacitatea lui de pătrundere și demarcare, varietatea și precizia șuturilor aveau de multe ori aceeași finalitate: golul, sărutul cormoranului din sigla lui Liverpool și celebrarea alături de fani.

Anul 2008 a adus și Campionatul European, al doilea pentru Torres ca senior, însă totul părea deja natural. Spania joacă spectaculos, ajunge în finala contra Germaniei, iar de acolo s-a ocupat El Niño. 1-0 pentru Spania și atacantul din Fuenlabrada era desemnat omul finalei.

Dacă anii 2008 și 2009 vin cu numeroase reușite individuale, printre care golul cu Blackburn, o clasare în primele trei poziții ale Balonului de Aur, alta în echipele anului constituite de UEFA și FIFA, anul 2010 vine cu o accidentare ce îi pune în pericol prezența la Campionatul Mondial. Selecționerul Del Bosque l-a convocat, însănu l-a titularizat, iar în minutele jucate n-a reușit să înscrie. Cu toate acestea, are acasă o medalie de campion al lumii cu echipa sa națională.

Continuă seria succeselor individuale, dar nu câștigă nimic cu Liverpool, iar după încă un sezon alege să meargă la Chelsea. Un transfer neașteptat, în chiar ultima ora a ultimei zile de transferuri, făcând subiectul celei mai mari mutări din Anglia la acea vreme: 50 de milioane de lire.

Pe Stamford Bridge nu și-a mai găsit cadența golurilor și nici forma de la Liverpool sau Atletico Madrid, însă a reușit să câștige în primele două sezoane principalele două trofee ale continentului. Cu suișuri și coborâșuri ale prestațiilor, Torres a jucat un rol determinant în semifinala de Liga Campionilor din 2012 împotriva Barcelonei chiar pe Camp Nou, când, din postura de rezervă a intrat și a înscris golul egalizator, acela care a înlăturat orice emoție pentru calificarea în marea finală. Contra lui Bayern a intrat din nou pe teren din postura de rezervă și a fost pe teren la câștigarea trofeului: 4-3 la executarea loviturilor de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar.

Vara lui 2012 a venit cu un nou turneu final de Campionat European. Rețeta succesului a fost urmată din nou, iar deznodământul a fost unul cu Spania în finală și Torres marcator. 4-0 contra Italiei, iar vitrina de trofee se mărea cu un nou Euro.

Ultimii doi ani la Chelsea i-au adus goluri în alte două finale: unul împotriva Benficăi Lisabona în finala Europa League câștigată cu 2-1 în 2013, iar cel de-al doilea în finala Supercupei Europei, pierdută contra lui Bayern dupa loviturile de departajare cu 5-4 după 2-2 în cele 120 de minute.

Despărțirea de Chelsea, din vara anului 2014 l-a condus la AC Milan, echipă unde El Niño nu s-a regăsit, astfel că după doar jumătate de an, în ianuarie 2015, s-a întors acasă, la echipa sa de suflet, Atletico.

40.000 de spectatori l-au astetpat in tribunele stadionului Vicente Calderon. I-au aclamat numele minute în șir, iar atacantul le-a răspuns: „Întotdeauna am sperat că va fi un ‘Pe curând’ și nu un ‘Adio’”

Nu s-a mai întors la forma care l-a consacrat nici cu fostul său coleg, Diego Simeone, în postura de antrenor, însă a participat însemnat la parcursul european bun al lui Atletico. A înscris din nou împotriva Barcelonei, tot pe Camp Nou, în victoria cu 2-1 și a eliminat-o din nou din Liga Campionilor în sferturile ediției 2015-2016, ediție la capătul căreia a suferit șocul pierderii trofeului chiar în fața marii rivale din oraș, Real Madrid. A fost 5-3 la penalty-uri, după 1-1 în primele 90 de minute.

Doi ani mai târziu, emblematicul atacant spaniol și-a desăvârșit cariera câștigând un trofeu european cu echipa sa de suflet, intrând în ultimele minute ale victoriei din finala Europa League 2017-2018, 3-0 împotriva lui Olympique Marseille.

A acceptat în vara aceluiași an provocarea japoneză pe care au mai acceptat-o și colegii săi de la echipa națională, Andres Iniesta și David Villa. Fernando Torres a semnat un contract care a fost și ultimul al său ca jucător, cu echipa Sagan Tosu, pentru care a înscris 7 goluri în cele 40 de partide jucate.

În 2019, El Niño și-a anunțat retragerea după o carieră glorioasă, terminată cu 263 de goluri la capătul a 768 de meciuri pentru echipele de club.

În 2011, la Fuenlabrada, locul natal, autoritățile au construit un stadion în onoarea atacantului. Estadio Fernando Torres este acum „casa” echipei locale CF Fuenlabrada.

El Niño s-a reîntors la clubul copilăriei în postura de antrenor de această dată. Cum altfel ar putea fi motivați mai bine talentații juniori ai lui Atleti să facă pasul spre o carieră de succes decât avându-l pe unul din idolii tribunelor drept exemplu, mentor și antrenor?

Pentru toate zâmbetele aduse, pentru nopțile nedormite provocate, pentru tot ce a fost jucătorul și tot ce va fi antrenorul Fernando Torres: Feliz cumpleaños, „El Niño”!