Eurosport
#Voce PSG, în era post-Kylian Mbappé
De
Actualizat 25/08/2024 la 09:54 GMT+3
PSG se transformă, după ce a înțeles că vedetele nu aduc neapărat fericirea. După mai multe sezoane în care cele mai mari staruri ale fotbalului au evoluat pe Parc des Princes, parizienii cu buzunare nelimitate abordează, în această stagiune, o strategie nouă, fără vedete în prim-plan.
Kylian Mbappe, Luis Enrique
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Teo Drăghici
Încă din 2012, odată cu venirea miliardarilor din Qatar la conducerea clubului, nume mari au trecut pe la PSG, iar prima mare lovitură de acest fel a fost aducerea lui Zlatan Ibrahimović de la AC Milan. Odată cu trecerea anilor, aceste transferuri deveneau din ce în ce mai răsunătoare, fără însă a aduce împlinirea obiectivului principal al clubului: performanța europeană. Nici măcar transferul lui Neymar pentru suma colosală de 222 de milioane de euro nu a schimbat ADN-ul clubului.
Ultima tentativă de a cuceri imaginea publică, și cea care părea cea mai impresionantă, a avut loc în vara lui 2021, când Paris Saint-Germain a reușit o campanie de transferuri fabuloasă, aducându-i pe căpitanii lui Real Madrid și FC Barcelona, Sergio Ramos și Lionel Messi, adevărate monumente ale fotbalului spaniol și internațional. Nici măcar cei doi nu au reușit să apropie visul Champions League de capitala Franței. Din contră, Parisul cu Messi, Ramos, Neymar și Mbappé era o adunătură de individualități și cam atât. Sigur, Ligue 1 a putut fi câștigată prin sclipiri individuale, însă Champions League s-a dovedit a fi o pălărie prea mare în lipsa jocului colectiv și în prezența orgoliilor impuse de toți acești jucători cu personalitate.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/04/30/3695395.jpg)
Lionel Messi et Kylian Mbappé impuissants lors de la défaite du PSG contre Lorient
Credit imagine: Getty Images
Din lipsa rezultatelor și din dorința unui trai mai liniștit, rând pe rând, fiecare dintre cei menționați mai sus a început să plece din Paris. Messi a ales Inter Miami pentru un final de carieră în liniște și glorie, Neymar a plecat în Arabia pentru a-și maximiza câștigurile la final de carieră, iar Ramos s-a întors la Sevilla, la echipa care l-a format. Ultimul pe listă, Mbappé, a părăsit PSG vara aceasta pentru a se alătura echipei copilăriei sale, Real Madrid, cu care se află într-o telenovelă de ani buni. De data aceasta, eforturile disperate ale patronatului nu au mai dat rezultate, iar Mbappé și-a îndeplinit visul de a juca la Real.
Cum va arăta actualul Paris fără vedete, primul după mulți ani, rămâne de văzut. Însă începutul este unul promițător. În debutul de sezon, echipa pare descătușată, având un golaveraj total de 10-1 după primele două etape de campionat.
Marea speranță a parizienilor acum este reprezentată de Bradley Barcola, care a explodat sezonul trecut, iar la Euro a avut prestații încurajatoare. Se așteaptă ca în acest sezon să fie pionul principal din atacul PSG-ului, un atac care îi mai include pe Marco Asensio, fostul "copil-minune" al Madridului, și pe Ousmane Dembélé, pentru care Barcelona a plătit 135 de milioane de euro în vara lui 2017, pentru a-l înlocui pe Neymar.
La fel ca Barcola, mulți dintre jucătorii actuali ai lotului PSG sunt jucători cu potențial, care pot crește frumos în următoarele sezoane. Aceasta pare a fi strategia clubului după plecarea tuturor starurilor: construirea unei echipe pe un schelet de jucători tineri, care, prin jocul de echipă, să-și mărească nivelul și să-și atingă potențialul maxim.
Cel mai bun exemplu este portughezul João Neves, în vârstă de 20 de ani, proaspăt venit de la Benfica, care a oferit patru assisturi în primele sale două jocuri la Paris.
Noua eră coordonată de Luis Enrique pare să fie benefică pentru tineri. Alt jucător de perspectivă adus în această vară este William Pacho, un tânăr fundaș de 22 de ani adus de la Eintracht Frankfurt, care pare să se plieze perfect pe stilul de joc al PSG-ului, după primele etape.
Rămâne de văzut câtă continuitate va avea această strategie a PSG-ului, însă începutul de drum anunță semne bune. Poate, în cele din urmă, soarele va răsări și pe strada europeană a Parisului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo