Dennis Man a fost desemnat jucătorul lunii în Eredivisie! Reacția românului după distincția primită

Dennis Man aduce motive de mândrie fanilor fotbalului românesc. Arădeanul are evoluții consistente în tricoul lui PSV Eindhoven și e aproape de titlu în Olanda, iar cifrele și jocul său din februarie i-au adus distincția de "Jucătorul lunii februarie" în Eredivise.

Sănmărtean: "Un 0-5 pe Old Trafford m-a schimbat în bine". Interviul este disponibil pe HBO Max

Sursa video: Eurosport

Dennis Man, atacantul român în vârstă de 27 de ani care evoluează la PSV Eindhoven, a primit distincția de cel mai bun jucător al lunii februarie în Eredivisie, datorită evoluțiilor sale foarte bune din campionat.
Clubul olandez a făcut public anunțul atât printr-un comunicat oficial, cât și pe platformele sale de social media. În cursul lunii februarie, Man a reușit să înscrie trei goluri în trei etape diferite, confirmând forma excelentă pe care o traversează. Singurul meci din acea perioadă în care nu a marcat a fost confruntarea din 21 februarie împotriva celor de la SC Heerenveen.
Forma bună a românului a continuat și în luna martie, când a punctat din nou în partida dintre NEC Nijmegen și PSV Eindhoven, încheiată cu scorul de 3–2, ajungând la 10 reușite și un total de 16 contribuții la gol în tricoul campioanei Olandei.
"Dennis Man a fost desemnat Jucătorul Lunii în Eredivisie. Extrema a jucat în fiecare meci de campionat din februarie, marcând de trei ori. Aceasta este a patra oară consecutiv când premiul este acordat unui jucător PSV.
În noiembrie, Guus Til a fost norocosul câștigător, iar atât în ​​decembrie, cât și în ianuarie, premiul i-a fost acordat lui Joey Veerman. Este prima dată când Dennis Man îl câștigă. El a jucat în meciurile din februarie, marcând împotriva lui FC Groningen (2-1), FC Volendam (1-2) și Heracles Almelo (3-1). Românul în vârstă de 27 de ani a continuat această formă și în martie, marcând și în înfrângerea suferită în semifinală în fața lui NEC (2-3)", au transmis cei de la PSV pe site-ul oficial al clubului.

Dennis Man, prima reacție după ce a fost desemnat "Jucătorul lunii februarie" în Olanda

Dennis Man, care e convocat de Mircea Lucescu pe lista preliminară a stranierilor pentru barajul cu Turcia, a primit premiul și s-a pozat cu trofeul. Fotografiile au fost postate pe paginile de socializare ale lui PSV Eindhoven, iar jucătorul trecut pe la UTA Arad, FCSB și Parma a avut un scurt mesaj.
"Salut! Mă bucur că am câștigat acest trofeu. Februarie a fost o lună bună. Sper că voi continua așa, deci hai, PSV!", a transmis fotbalistul român.
Dennis Man a devenit jucătorul celor de la PSV Eindhoven în vara anului 2025, după ce clubul olandez a achitat aproximativ 8,5 milioane de euro pentru transferul său de la Parma. De la sosirea în Olanda, internaționalul român a bifat 29 de apariții în toate competițiile pentru PSV, reușind să înscrie 10 goluri și să contribuie cu 6 assisturi. Conform estimărilor făcute de transfermarkt, valoarea sa de piață este în prezent de circa 13 milioane de euro.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo