FCSB a încetat de mult să mai fie un club cu adevărat profesionist, unde performanța primează. Schimbările și primul "11" nu sunt făcute de stafful tehnic, care are doar rol de a pregăti fizic și tactic lotul de jucători.
Ca atare, după a treia înfrângere la rând din această iarnă, cu Hermannstadt, s-a vorbit că nou venitul Vukusic nu a făcut parte din lot din cauza unei decizii luate în birourile clubului din Berceni. Nimic mai fals, vârful explicând că are o problemă medicală, care ar trebui să nu îi creeze mari probleme.
"Acestea sunt născociri şi minciuni. Nu am probleme cu cei din conducere. Am probleme la aductori şi de aceea nu am jucat în meciul din campionat", a declarat Ante Vukusic, citat de nogomania.com.
Liga Campionilor UEFA
Xavi, cel mai vehement discurs din cariera de antrenor! Atac dur la arbitrul de la Inter - Barcelona
ACUM 2 ORE

Duckadam nu crede în Vukusic

Fostul președinte de imagine al FCSB nu crede că vârful croat va reuși să se impună la formația antrenată de Toni Petrea.
Singurele obiective ale conducerii sunt legate de exportul de jucători pe sume importante. Ca atare, tot jocul e făcut astfel încât Coman și Tănase să strălucească, pentru a fi vânduți ulterior. În consecință, un vârf de 29 de ani are puține șanse să se remarce și să devină golgheterul de care echipa are atât de mare nevoie.
"Va avea acelaşi deznodământ cum au avut celelalte vârfuri. Pentru că nu va fi jucat. Man, înainte, Coman, Tănase... joacă pentru ei, niciodată nu au pus în valoare un vârf de atac", a spus Duckadam.
Ante Vukusic s-a născut la 4 iunie 1991, în Sinj. A început fotbalul la echipa Junak Sinj, de unde a făcut pasul către Hajduk Split. În 2012 s-a transferat în Italia, la Pescara, pentru care a evoluat un sezon și jumătate, fiind împrumutat, la începutul lui 2014, la Lausanne Sport, din Elveția. A mai trecut, de-a lungul carierei, pe la Waasland-Beveren (Beglia), Greuther Furth (Germania), FK Tosno (Rusia), Olimpia Grudziadz (Polonia), NK Krsko (Slovenia) și NK Olimpija Ljubljana (Slovenia), la ultima echipă reușind să înscrie 28 de goluri în 50 de partide în toate competițiile.
Liga
Președintele lui Atletico, mesaj catagoric despre "cazul Griezmann"! Ce se va întâmpla cu francezul
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
CFR Cluj bifează un nou transfer. Fundaș belgian de 21 de ani, ultima achiziție a campioanei
ACUM 4 ORE