Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Webo, șocat de reacția pe care a avut-o față de Colțescu: "E prima oară când arăt în așa hal, wow"

Irina Aldea

Publicat 12/12/2020 la 16:56 GMT+2

Pierre Webo a oferit mai multe declarații în presa britanică, la câteva zile după incidentul din meciul PSG - Istanbul Bașakșehir, în care arbitrul român Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism.

Pierre Webo

Credit imagine: Getty Images

Pierre Webo, antrenorul secund al lui Bașakșehir, a răbufnit în minutul 14 al meciului de la Paris, când Colțescu i-a spus lui Hațegan, centralul partidei, să-l avertizeze pe "acel negru" atunci când s-a referit la camerunez. Webo, care azi a transmis un mesaj pentru UEFA referitor la scandalul de rasism, i-a cerut socoteală lui Colțescu, apoi jucătorii celor două echipe au ieșit de pe teren și meciul a fost amânat.
Fostul internațional camerunez a vorbit pe larg cu jurnaliștii Daily Mail despre acea seară de la Paris, fiind întrebat și despre cum s-a simțit, dar și dacă a revăzut momentul. Webo a declarat că a revăzut reacția pe care a avut-o după ce Colțescu s-a referit la el cu expresia "ăla negru" atunci când l-a indicat centralului Ovidiu Hațegan.

Pierre Webo, șocat de reacția pe care a avut-o față de Colțescu

"Acum sunt mult mai calm, dar când văd ce față am făcut atunci, cât de agresiv am devenit, wow! Nici eu nu mi-aș fi dorit să fiu atunci dușmanul meu, e prima oară când arăt în așa hal, nu mi s-a mai întâmplat", a dezvăluit Webo pentru Daily Mail. În același timp, Webo a precizat că arbitrul român ar fi putut evita aluzia la culoarea pielii.
"Era simplu să zică al treilea tip din dreapta, dă-l afară. Cine? Uite, acesta! Era ușor. Dar la fel de ușor i-a venit să folosească acel cuvânt. Nu mă așteptam la așa ceva de la un arbitru, de la un oficial din UEFA Champions League. A fost un șoc", a precizat Webo. Mai mult, camerunezul în vârstă de 38 de ani a dezvăluit că jucătorii lui PSG și-au arătat susținerea față de el: "Neymar și Marquinhos, apoi directorul sportiv Leonardo au venit la mine pe tunel și mi-au spus că le pare rău și că mă susțin. Au spus că să nu-mi fac griji, sun alături de mine, nici ei nu vor mai intra pe teren pentru că nu acceptă așa ceva", a mai spus Pierre Webo pentru aceeași sursă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo