Wenger, reacție tranșantă despre planul lui Infantino! Francezul nu știa nimic, deși e angajat FIFA

Responsabilul la la nivel global cu dezvoltarea fotbalului în cadrul FIFA, francezul Arsene Wenger, a declarat că decizia preşedintelui forului mondial al fotbalului Gianni Infantino de a retrage planul de vânzare a unei participaţii într-o companie dedicată Cupei Mondiale către investitori privaţi a fost ''absolut necesară şi indubitabilă'', relatează DPA.

Arsene Wenger

Credit imagine: Getty Images

Fostul antrenor principal al echipei engleze Arsenal Londra a dat, marţi, publicităţii o declaraţie, la o săptămână distanţă de la apariţia relatărilor media privind planul lui Gianni Infantino de a crea FIFA Forward Enterprise (FFE) şi de a vinde o cotă de 20% din acţiunile acesteia către un consorţiu privat.
Planul a fost respins de trei confederaţii continentale, iar UEFA a mers chiar mai departe şi a ameninţat cu un posibil boicot al Cupei Mondiale şi a altor competiţii FIFA dacă planul nu este retras.

Arsene Wenger nu știa nimic despre planul lui Gianni Infantino privind Cupa Mondială

Wenger nu a dat vreun detaliu privind o posibilă intenţie a sa de a-l urma pe consilierul senior Carlos Cordeiro, care a demisionat din cadrul FIFA, dar a spus clar că el s-a opus planului privind FFE, menţionând faptul că el a crezut că forul mondial al fotbalului serveşte fotbalul cu ''angajament, transparenţă şi integritate''.
''Evenimentele recente de la FIFA necesită o anume claritate din partea mea'', a spus oficialul francez în declaraţia sa.
''La FIFA, sunt şeful departamentului global de dezvoltare a fotbalului. Împreună cu echipa mea, eu supraveghez analiza datelor privind jocul de fotbal, centrul de pregătire online al FIFA, dezvoltarea educaţiei tinerilor prin cele 60 de academii din cele 60 de ţări unde este cea mai mare nevoie, precum şi competiţiile de tineret din întreaga lume'', a spus Arsene Wenger.
''În plus, sunt consilier tehnic la IFAB. Nu am fost implicat în acest plan strategic şi am aflat prima dată de acest proiect prin intermediul relatărilor media. Decizia de retragere a proiectului a fost absolut necesară şi indubitabilă, pentru că eu cred cu fermitate într-un organism FIFA independent care serveşte fotbalul nostru cu angajament, transparenţă şi integritate'', a explicat Wenger.

Gianni Infantino și-a atras antipatia Federațiilor din Europa și nu numai, chiar dacă a renunțat la planul său de a vinde o parte din Cupa Mondială

Declaraţia lui Wenger vine după ce mai multe federaţii europene şi-au retras sprijinul pentru Infantino. Federaţia de Fotbal din Ţara Galilor a emis un comunicat confirmând faptul că şi-a retras sprijinul său.
Aceasta vine după declaraţia UEFA de sâmbătă prin care a felicitat retragerea planului FFE dar a subliniat totodată că şi-a pierdut încrederea în Infantino.
Formaţiile din cadrul Asociaţiei cluburilor europene de fotbal (EFC) au contactat la rândul lor FIFA fiind îngrijorate de acest plan FFE, ţinând cont de faptul că demersul trebuia să vizeze şi Cupele Mondiale ale Cluburilor şi ar fi afectat din punct de vedere material planurile convenite între EFC şi FIFA de a crea o asociere comună privind drepturile competiţionale asupra Cupei Mondiale a Cluburilor.
În prezent, FIFA nu are o înţelegere cu EFC privind organizarea ediţiei din 2029 a Cupei Mondiale a Cluburilor.
Luarea de poziţie a lui Arsene Wenger a fost cu siguranţă mai puţin explozivă decât cea emisă vineri de către şeful de operaţiuni al FIFA, Kevin Lamour, care a spus într-o declaraţie pentru Associated Press că stafful de la forul mondial al fotbalului a fost indus în eroare de Infantino.
Secretarul general al FIFA, Mattias Grafstrom, al doilea cel mai important om în întreaga organizaţie FIFA după Infantino, a scris la rândul său funcţionarilor forului mondial şi le-a vorbit despre evenimentele triste şi imputabile de săptămâna trecută.
''Am fost cu toţii aruncaţi în mijlocul acestei agitaţii, ceea ce este dificil de înţeles şi acceptat. Vă asigur că în calitate de membri ai administraţiei, veţi fi apăraţi şi protejaţi de contextul politic cu care ne confruntăm. Nu trebuie să vă faceţi griji'', a exprimat Grafstrom.
Debbie Hewitt, preşedinta Federaţiei engleze de fotbal (FA) şi care este, de asemenea, vicepreşedintă a FIFA, dar şi membră a Consiliului FIFA, coordonează eforturile la nivelul federaţiei engleze pentru a forma alianţe care să reprezinte o contrapondere la poziţia lui Infantino.
Există un punct de vedere din federaţia engleză potrivit căruia doar Europa singură nu poate forţa plecarea lui Infantino, iar Asia este considerat un continent cheie.
Confederaţia asiatică de fotbal (AFC) a fost critică la adresa planului FFE şi asupra modului de a conduce FIFA al lui Gianni Infantino, în declaraţia emisă vineri cerând o ''reevaluare urgentă'' a practicilor FIFA.
AFC a lăudat retragerea planului respectiv al lui Infantino, dar nu a urmat calea adoptată de UEFA de a anunţa public pierderea încrederii faţă de Infantino.
Mai multe federaţii din Asia, printre care cele din Qatar şi Emiratele Arabe Unite, şi-au oferit public sprijinul în a ajuta în ceea ce priveşte un demers de reevaluare la nivelul FIFA. La rândul său, Federaţia din Arabia Saudită organizează alegeri la finalul lunii august şi nu va face declaraţii privind situaţia de la FIFA până la acel moment.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo