#VOCE West Ham vs Millwall: revine cea mai intensă rivalitate din fotbalul englez

Eurosport on Google

Pe 19 septembrie 2026, pe The Den, se va disputa al 100-lea derby oficial dintre Millwall și West Ham United, una dintre cele mai vechi și mai încrâncenate rivalități din fotbalul englez. După 14 ani de pauză, cele două echipe se reîntâlnesc în Championship, iar violențele din 2009 de pe Upton Park nu au fost uitate. Atunci, un suporter a fost înjunghiat şi peste 700 de polițiști au intervenit.

West Ham şi Millwall s-au întâlnit pentru ultima oară în 2009

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Bogdan Constantinescu
După 14 ani petrecuți fără întrerupere în Premier League, West Ham United a luat în mai drumul Championship. Și cine îi așteaptă acolo? Tocmai cei mai aprigi rivali ai lor, Millwall. Pe 19 septembrie, în etapa a opta, "Ciocănarii" se deplasează pe The Den după o pauză lungă de 14 ani.

Rădăcinile unui derby legendar

Totul a început pe malurile Tamisei, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În fumul șantierelor navale, al mirosului de sare și ulei care însoţea munca grea din port, s-a născut una dintre cele mai intense rivalități din fotbalul englez. Millwall Athletic a fost înființat în 1885 de muncitorii fabricii de conserve J.T. Morton din Isle of Dogs. Puțin mai la nord, în Canning Town, Thames Ironworks, viitorul West Ham United, apărea tot în 1895 la inițiativa unui maistru și a patronului Arnold Hills, care voia să unească și să motiveze oamenii.
Două cluburi aflate la cinci kilometrii distanță, despărțite de râu și de aceleași contracte pe care le vânau muncitorii. Primul meci oficial a avut loc în FA Cup în sezonul 1899-1900, unde Millwall câștiga cu 2-1, iar pe teren și în tribune se simțea deja vrajba.
Jucătorii și suporterii lucrau cot la cot pentru firme rivale și se luptau zilnic pentru un loc de muncă. Fotbalul nu făcea decât să ducă mai departe conflictele de la poarta fabricii. Lucrurile au luat o întorsătură și mai urâtă în 1926, în timpul Grevei Generale. Muncitorii din Royal Docks, majoritatea suporteri West Ham, au oprit totul în solidaritate cu minerii. Muncitorii din zona Millwall au refuzat să se alăture și s-au întors la lucru, fiind considerați trădători. Fie că povestea e complet adevărată sau s-a îmbogățit cu timpul, ura s-a adâncit definitiv. De atunci, cele două echipe s-au întâlnit în total de 99 de ori în toate competițiile. Millwall a câștigat de 38 de ori, West Ham de 34, iar 27 de meciuri s-au terminat la egalitate.

Revoltele din 2009 de pe Upton Park

Pe 25 august 2009, un meci din turul al doilea al Carling Cup a rămas în memoria colectivă din motive greșite. West Ham, din Premier League, întâlnea pe Millwall, din League One. Încă dinainte de fluierul de start, străzile din jurul stadionului Upton Park au fost teatrul unor scene reprobabile.
Sute de suporteri, mulți fără bilet, s-au bătut. Un fan Millwall de 44 de ani a fost înjunghiat în piept în fața copiilor săi și a ajuns de urgență la spital. Pe teren, Millwall a deschis scorul prin Neil Harris în minutul 26. West Ham a egalat pe final, prin Junior Stanislas (minutul 87), moment în care aproximativ 100 de suporteri "ciocănari" au invadat gazonul.
Meciul a fost oprit. În prelungiri, Stanislas a transformat un penalty, iar Zavon Hines a făcut 3-1, în timp ce fiecare gol al lui West Ham a adus noi invazii pe teren.
Poliția a intervenit cu peste 700 de ofițeri, inclusiv polițiști călare pentru a calma spiritele. La final au rămas zeci de răniți, 13 arestări și un val de critici în toată Anglia. Imaginile cu suporteri pe gazon, fum și forțe de ordine au readus aminte de vremurile întunecate ale anilor ’70-’80. Pe 19 septembrie, vechiul Dockers’ Derby revine în Championship. Tensiunea, pasiunea și istoria sunt aceleași. Una dintre cele mai fierbinți rivalități ale Angliei e gata de episodul cu numărul 100.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo