China e la pământ, după o nouă ratare la Campionatul Mondial! "Să se închidă naţionala, să nu mai irosim resurse!"
Publicat 06/06/2025 la 14:49 GMT+3
Selecţionata de fotbal a Chinei a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026, după ce a fost învinsă joi de Indonezia (0-1), un eşec care a stârnit un val de critici din partea experţilor şi fanilor chinezi, care văd ţara lor din nou exclusă de la Mondial.
China a ratat Mondialul din 2026, după ce a pierdut cu Indonezia, 0-1
Credit imagine: Getty Images
China ocupă ultimul loc în Grupa C din calificările asiatice, cu şase puncte după nouă meciuri. Înaintea ultimului joc, naţionala Chinei nu mai are nicio şansă matematică de a termina pe primele patru locuri în grupă, cerinţa minimă pentru a avansa în runda următoare a procesului de calificare.
Indonezia a reuşit să învingă China, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, şi şi-a asigurat prezenţa la o fază suplimentară, cu două grupe de câte trei echipe, din care câştigătoarele vor merge la CM 2026, iar formaţiile de pe locul secund vor susţine un play-off. Învingătoarea din play-off va disputa un baraj intercontinental pentru calificarea la Cupa Mondială.
Eliminarea reprezintă un nou eşec pentru fotbalul chinez, care nu a mai ajuns la turneul final al Cupei Mondiale de la singura sa participare din 2002, când nu a trebuit să înfrunte cele mai puternice echipe din regiune, Coreea de Sud şi Japonia, deoarece acestea erau gazdele turneului şi se calificaseră automat.
Experţii au semnalat o serie de probleme din cadrul echipei, de la deciziile selecţionerului, croatul Branko Ivankovic, până la lipsa unei structuri solide în sistemul de dezvoltare a jucătorilor. Antrenorul, care a fost criticat pentru selecţia jucătorilor şi strategia sa din meciurile cheie, nu a reuşit să îmbunătăţească performanţa unei echipe care, spun unii, nu are resursele necesare pentru a concura la nivel internaţional.
''Să se închidă echipa naţională, să nu mai irosim resurse'', a postat un fan pe Weibo, în timp ce altul şi-a exprimat surprinderea faţă de agitaţia creată: ''Ştirea ar fi fost dacă s-ar fi calificat''.
''Trebuie să schimbăm jucătorii, staff-ul tehnic şi întregul sistem'' a recomandat un utilizator, frustrat de performanţa echipei naţionale.
China nu merge la Mondial, dar Iordania da. Explozie de bucurie la Amman
Dacă naţionala Chinei nu va merge la Mondial, acolo va fi prezentă în premieră Iordania. Întreaga ţară a fost cuprinsă de o explozie de bucurie după calificarea "Nashama", în urma victoriei cu 3-0 contra Omanului.
"Este o dublă bucurie astăzi: cea de Aid al-Adha şi cea de calificare a Nashama", a declarat un suporter, făcând referire la marea sărbătoare musulmană care debutează vineri.
"Ei au făcut un meci superb, merită această calificare", a adăugat suporterul.
Iordania a obţinut biletul pentru CM 2026, care va fi găzduit de Mexic, SUA şi Canada, după o victorie la scor de forfait ieri. Înainte de meci, drone au luminat cerul capitalei Amman, formând mesaje de genul "Noi suntem toţi cu voi" sau "Vom reuşi".
Iar după partida cu Omanul, marcată de tripla înscrisă de atacantul Ali Olwan, iordanienii şi-au manifestat explozia de bucurie pe străzi, cântând, claxonând şi arborând drapele iordaniene.
Palatul regal a publicat fotografii ale regelui Abdallah II purtând tricoul naţionalei, în timp ce urmărea meciul de la ambasada Iordaniei din Londra, unde se afla în vizită.
"Această calificare istorică este pe deplin meritată pentru echipa noastră şi noi suntem mândri de jucătorii săi şi de staff", a afirmat regele pe reţeaua X.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo