Debutul României în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar se apropie, iar Mirel Rădoi a anunțat lista jucătorilor convocați pentru confruntările cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia de la sfârșitul acestei luni.
Selecționerul a convocat în premieră 3 jucători: Ionuț Radu, Valentin Mihăilă și Ovidiu Popescu. În schimb, Rădoi a lăsat pe dinafară 2 jucători care au făcut parte din lotul primei reprezentative în ultimii ani. Este vorba despre Alexandru Mitriță și Dan Nistor.
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Dan Petrescu, reacție virulentă când a fost întrebat dacă vine în locul lui Rădoi la națională
14/10/2021 LA 14:28
https://i.eurosport.com/2019/10/16/2696860.jpg

Deac, Nistor și Mitriță, marii absenți din lotul naționalei pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia

Deși este într-o formă bună în Arabia Saudită, Alex Mitriță a fost omis de Rădoi pentru această acțiune. Selecționerul are argumente solide în acestei decizii, deoarece valoarea campionatului din Golf este totuși una modestă. În plus, atacantul lui Al Ahli Jeddah nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor la ultimele apariții sub tricolor (meciurile cu Islanda, Austria și Norvegia din toamna anului trecut).
Cu toate astea, unii specialiști se așteptau ca fostul jucător al Craiovei să fie selecționat. Printre aceștia și Gică Craioveanu, care consideră că un jucător cu un asemenea talent nu poate lipsi de la echipa națională, idiferent de campionatul în care evoluează.
Celălalt absent de marcă de pe lista convocaților este Dan Nistor. Mijlocașul Craiovei a fost integralist la ultima partidă a naționalei (cea cu Irlanda de Nord din Liga Națiunilor), dar evoluțiile sale din ultima vreme din Liga 1 au lăsat de dorit.
O explicație în plus ar putea fi faptul că pe postul de mijlocaș central Rădoi are variante multiple. Răzvan Marin impresionează în Serie A la Cagliari și probabil va fi un punct fix în echipa României în următorii ani. Apoi mai este și Alexandru Crețu, jucător care joacă meci de meci la NK Maribor și care a fost convocat mereu de când Rădoi a devenit selecționer. În fine, Alex Cicâldău joacă tot în centrul liniei mediene și este mult mai eficient decât Nistor pe faza defensivă, astfel că acesta din urmă nu și-a găsit locul în lot pentru această acțiune a echipei naționale.
Cirpian Deac este un alt nume important care nu se regăsește printre jucătorii selecționați. Ajuns deja la 35 de ani, jucătorul CFR-ului nu mai reprezintă o soluție de viitor, iar evoluțiile sale din ultima vreme nu au mai fost la fel de prolifice. La fel ca și în cazurile lui Mitriță și Nistor, nu putem vorbi despre o mare pierdere pentru națională, deși experiența unui asemenea jucător ar putea conta la un moment dat în astfel de meciuri.

PROGRAMUL ROMÂNIEI ÎN FINALUL LUNII MARTIE

Tricolorii vor debuta pe teren propriu în noua campanie, îmăpotriva Macedoniei de Nord. Partida trebuia să se joace la Ploiești, dar la inițiativa staff-ului tehnic aceasta a fost mutată pe Arena Națională. La numai 3 zile distanță va urma un test extrem de dificil, România urmând să întâlnească Germania, tot pe Arena Națională. În fine, seria de 3 meciuri se va încheia cu o deplasare în Armenia.
  • 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45
  • 28 martie: România – Germania, ora 21:45
  • 31 martie: Armenia – România, ora 19:00
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Situația la zi în preliminariile CM din Qatar! O națională prezentă la ultimele 6 ediții, în pericol
14/10/2021 LA 08:24
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Cirpian Marica, propunere surpriză pentru banca naționalei! De ce exclude varianta Hagi
14/10/2021 LA 06:46