Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Parma salută convocările lui Man și Mihăilă la naționala României! Mesajul italienilor pentru cei 2

Nicu Savin

Publicat 17/03/2021 la 17:03 GMT+2

Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost convocați de Mirel Rădoi pentru primele partide din premilinariile Campionatului Mondial din 2022. Jucătorii Parmei au fost felicitați și încurajați pentru acest lucru prin intermediul unei postări pe contul oficial de Twitter al clubului din Serie A.

Dennis Man & Valentin Mihăilă

Credit imagine: Eurosport

După ce nu au fost selectați de Adrian Mutu pentru meciurile de la Campionatul European U21, era clar că Dennis Man și Valentin Mihăilă vor face parte din lotul primei reprezentative în vederea meciurilor cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia.
Acest lucru a fost confirmat astăzi, odată cu anunțarea listei de jucători pe care se va baza Mirel Rădoi în debutul unei noi campanii de calificare.

Parma a salutat convocările lui Man și Mihăilă la naționala României

Ambii jucători ai Parmei au avut evoluții foarte bune în ultima vreme, în special la ultimul meci, cel câștigat cu AS Roma, în care românii au colaborat perfect la primul gol al "cruciaților". Presa italiană și oamenii din cadrul clubului emilian i-au lăudat foarte mult pe cei doi fotbaliști, considerându-se că ei pot ajuta la salvarea echipei de la retrogradare.
După anunțul convocării acestora la echipa națională, pe contul oficial de Twitter al Parmei a apărut un mesaj cu trimitere la acest aspect. La fel ca și după meciul cu Roma, celor doi le-au fost adresate cuvinte în limba română, ca semn de apreciere. "Mult noroc băieți", a fost încurajarea pentru Man și Mihăilă.
Pentru Dennis Man, convocarea la naționala mare nu e nimic nou. El are deja 6 prezențe și un gol marcat în tricoul primei reprezentative. În schimb, Mihăilă va fi în premieră printre tricolori, el evoluând până acum numai pentru naționala de tineret (6 meciuri-5 goluri).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo