Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România - Macedonia de Nord. Lotul final al "tricolorilor" și numerele de pe tricou

Cosmin Cioboata

Actualizat 25/03/2021 la 15:24 GMT+2

România va debuta în această seară (ora 21:45) în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. "Tricolorii" lui Mirel Rădoi vor primi vizita Macedoniei de Nord, într-o partidă care va putea fi urmărită în format livetext pe eurosport.ro.

Alexandru Crețu (România)

Credit imagine: Getty Images

FRF a anunțat în această dimineață lista finală de 23 de jucători ai naționalei României care vor fi prezenți la meciul cu Macedonia de Nord (astăzi, ora 21:45).
Astfel, din lotul complet de 25 de jucători convocați de Mirel Rădoi pentru cele 3 partide din luna martie, mijlocașul Alexandru Crețu (NK Maribor, 4/0) și portarul Florin Iacob (UTA Arad, 0/0) nu vor participa la duelul de pe Arena Națională, în compania Macedoniei de Nord.
"Din cei 25 de tricolori convocați pentru cele 3 partide din martie ale României, doi vor trebui, din păcate, să rămână în afara lotului pentru meciul de azi cu Macedonia de Nord, limita UEFA pentru lista de jucători fiind de 23", a anunțat FRF, pe site-ul oficial.

România - Macedonia de Nord | Lotul final al "tricolorilor" și numerele de pe tricou:

  • 1. Florin Niță • 2. Vasile Mogoș • 3. Alin Toșca • 4. Ovidiu Popescu • 5. Ionuț Nedelcearu • 6. Vlad Chiricheș • 7. Nicolae Stanciu • 8. Alexandru Cicâldău • 9. George Pușcaș • 10. Alexandru Maxim • 11. Nicușor Bancu • 12. David Lazar • 13. Claudiu Keșeru • 14. Ianis Hagi • 15. Andrei Burcă • 16. Ionuț Radu • 17. Erik Bicfalvi • 18. Răzvan Marin • 19. Florin Tănase • 20. Dennis Man • 21. Valentin Mihăilă • 22. Mario Camora • 23. Florinel Coman
România - Macedonia de Nord | Lotul final al "tricolorilor" și numerele de pe tricou (Sursa: FRF.ro)
Sursa foto: FRF.ro

LOTUL COMPLET ȘI PROGRAMUL ROMÂNIEI DIN ACEASTĂ LUNĂ:

  • Portari: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 1/0), Florin Iacob (UTA Arad 0/0), Ionuț Radu (Inter 0/0)
  • Fundași: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0);
  • Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0);
  • Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).
  • Lista de rezerve: (Cristian Manea (CFR Cluj 10/1), Adrian Păun (CFR Cluj 0/0), Alexandru Mateiu (Universitatea Craiova, 1/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0), Valentin Cojocaru (Viitorul, 0/0)
Tricolorii vor debuta pe teren propriu în noua campanie, împotriva Macedoniei de Nord. Partida trebuia să se joace la Ploiești, dar la inițiativa staff-ului tehnic aceasta a fost mutată pe Arena Națională. La numai 3 zile distanță va urma un test extrem de dificil, România urmând să întâlnească Germania, tot pe Arena Națională. În fine, seria de 3 meciuri se va încheia cu o deplasare în Armenia.
  • 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45
  • 28 martie: România – Germania, ora 21:45
  • 31 martie: Armenia – România, ora 19:00

România - Macedonia de Nord. Cei 4 jucători români care îl sperie pe Igor Angelovski: "Trebuie să avem grijă!"

La conferința de presă premergătoare partidei de pe Arena Națională, selecționerul Macedoniei de Nord, Igor Angelovski, a fost supus unui exercițiu de imaginație. Selecționerul a fost întrebat ce jucător român ar convoca în lotul său, dacă ar avea această posibilitate.
Angelovski n-a oferit numele vreunui jucător din actualul lot al lui Mirel Rădoi, însă l-a nominalizat pe cel mai mare fotbalist din istoria României: "Gheorghe Hagi!".
Selecționerul Macedoniei de Nord a lăudat naționala României și a scos în evidență valoarea jucătorilor lui Rădoi. Angelovski a vorbit în mod special despre Dennis Man, Valentin Mihăilă, Ianis Hagi și Nicolae Stanciu, a căror calitate ar putea face diferența în meciul programat diseară:
"Trebuie să arătăm respect naţionalei României. România a avut întotdeauna şi are şi acum jucători de valoare. Nu trebuie să uităm că în acest moment naţionala de tineret a României joacă la Campionatul European U21, dar totuşi jucătorii de acolo au fost lăsaţi la prima reprezentativă.
Sunt jucători precum Man, Mihăilă, Hagi sau Stanciu a căror calitate nu trebuie neglijată. Este o naţională puternică, o naţională care a avut mereu rezultate importante", a declarat Igor Angelovski, la conferința de presă.
picture

România, drumul spre Mondial

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo