Xabi Alonso a început "curățenia de vară"! Cinci jucători se pregătesc să o părăsească pe Real Madrid

Peste o săptămână, Real Madrid se va reuni sub comanda lui Xabi Alonso, iar noul antrenor al formației iberice a început deja pregătirile. Se pare că cinci jucători au șanse importante să nu mai îmbrace tricoul echipei din capitala Spaniei în sezonul viitor.

Xabi Alonso

Credit imagine: Getty Images

Xabi Alonso a debutat pe banca lui Real Madrid, în această vară, la Campionatul Mondial al Cluburilor. Deși formația spaniolă a ajuns în semifinale, prestațiile nu au fost convingătoare.
Real Madrid a încasat câte un gol de la Al Hilal și Pachuca, iar în meciul din optimi cu Juventus, câștigat cu scorul de 1-0, echipa pregătită de Xabi Alonso a fost dominată în prima parte, torinezii ratând mai multe ocazii mari.
A urmat partida cu Dortmund, în care Courtois a fost nevoit să scoată de două ori mingea din plasă, înainte ca PSG să o umilească pe Real Madrid, scor 0-4.
Imediat după finalul partidei cu formația pariziană au început să apară informații potrivit cărora Xabi Alonso pregătește o adevărată revoluție, iar acum s-au aflat numele a cinci jucători care nu intră în planurile tehnicianului spaniol.

Rodrygo, Endrick, Alaba, Ceballos și Mendy se pregătesc de plecare

Conform AS, Rodrygo, Endrick, David Alaba, Dani Ceballos și Ferland Mendy au șanse importante să o părăsească pe Real Madrid în această vară.
Cazul lui Rodrygo a fost intens mediatizat în ultimele luni, iar o decizie finală în privința acestuia va fi luată după reunirea lotului, programată pe data de 4 august. Atunci, el va purta o discuție decisivă cu Xabi Alonso.
În cazul lui Endrick, este vorba doar despre un împrumut. Motivul pentru care el nu va evolua în sezonul viitor la Real Madrid este concurența mult prea mare din atac, în special după ce Gonzalo Garcia și-a câștigat locul în lot.
Cu un an rămas din contract, David Alaba are al doilea cel mai mare salariu de la Real Madrid, iar prelungirea angajamentului nu este o opțiune luată în calcul. Astfel, scenariul ideal este vânzarea austriacului în această vară.
Cât despre Mendy, el a stat mai mult în afara terenului din cauza accidentărilor, astfel că o eventuală despărțire nu este surprinzătoare. În cazul lui Ceballos, acesta ar urma să plece pentru a face loc unui alt mijlocaș central.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo