Zinedine Zidane a fost readus pe banca lui Real Madrid, însă viitorul său e mai mult decât incert. Echipa nu evoluează conform așteptărilor și sunt șanse mici să continue pe Bernabeu și din vară. Cel puțin asta susține Marca, un ziar care oferă aproape mereu informații solide în legătură cu cel mai titrat club din istoria Cupei/Ligii Campionilor.
"Zidane generează mari îndoieli la club, iar argentinianul este cel mai bine plasat pentru a-l înlocui", notează sursa citată, pentru ca apoi să explice faptul că doar în două variante francezul ar urma să continue la Real. Zidane va pleca sigur "atâta vreme cât nu câștigă titlul sau Liga Campionilor".

Pochettino, slăbiciunea lui Perez

Ligue 1
Thierry Henry a comentat refuzul lui Messi de a da mâna cu Pochettino! De ce nu e surprins francezul
ACUM 2 ORE
Mauricio Pochettino este marele favorit pentru a-l înlocui pe Zidane, Perez curtându-l de acum câțiva ani, când visa să îi aducă "la pachet" pe Bernabeu pe el și pe golgheterul Kane. Relațiile dintre președintele formației din capitala Spaniei și tehnician sunt excelente, iar acesta din urmă nu a dorit să negocieze în vreun fel cu Barcelona după plecarea lui Valverde tocmai pentru a nu își deteriora relația cu Perez.
"Pochettino este hotărât să își îndeplinească visul de a antrena Real Madrid. Acesta e motivul pentru care, în urmă cu o lună și jumătate, a respins oferta Barcelonei. Argentinianul i-a plăcut întotdeauna lui Florentino, iar președintele blaco ar fi încântat să îi predea echipa în iunie", mai scrie sursa citată.
De notat că Perez mai păstrează un as în mânecă, în măsura în care nu va ajunge la un numitor comun cu Pochettino. Oficialii Realului au tatonat în ultima perioadă și varianta Allegri, tehnician rămas liber de contract după despărțirea de Juventus, în vară.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Ligue 1
Cum a fost surprins Messi pe bancă, după ce a fost schimbat și a refuzat să dea mâna cu Pochettino
ACUM 12 ORE
Ligue 1
Soarta lui Pochettino atârnă de un fir de ață. Conducerea lui PSG i-a găsit deja înlocuitor
ACUM 15 ORE