Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane și Guardiola, imaginea serii în Champions League! Cum au fost surprinși cei doi după meci

Irina Aldea

Publicat 08/08/2020 la 08:12 GMT+3

Pep Guardiola a câștigat "duelul giganților" cu Zinedine Zidane și a calificat-o pe Manchester City în sferturile UEFA Champions League.

Zidane și Guardiola au oferit imaginea serii în Champions League

Credit imagine: Getty Images

Manchester City a obținut calificarea în sferturile UEFA Champions League, după un meci extrem de tensionat. Trupa lui Pep Guardiola s-a impus cu 2-1 (4-2, la general) în fața lui Real. Manchester City a deschis scorul în minutul 9, după o greșeală uriașă comisă de Raphael Varane. Fundașul francez a ținut prea mult de minge în propriul careu, iar Gabriel Jesus a profitat și l-a deposedat.
Apoi, brazilianul i-a pasat lui Raheem Sterling, care a înscris fără emoții, din câțiva metri de poartă. Karim Benzema, omul de gol al Realului, a restabilit egalitatea în minutul 28, când a reluat imparabil cu capul centrarea expediată de Rodrygo. La vestiare s-a intrat cu scorul de 1-1, iar calificarea încă era pe masă. Speranțele Realului s-au diminuat semnificativ la jumătatea reprize secunde, când Varane a mai comis o eroare impardonabilă. Francezul a ratat pasa cu capul către propriul portar, iar același Jesus a profitat și a trimis pe lângă Courtois.S-a încheiat 2-1 (4-2, la general), iar formația lui Pep Guardiola s-a calificat în sferturile UEFA Champions League.

Zidane și Guardiola au oferit imaginea serii după meci

Între Zidane și Guardiola există un respect fantastic. Cei doi au vorbit la superlativ unul despre celălalt înaintea confruntării directe de pe Etihad, iar partida retur din optimile UCL nu a făcut excepție, ci le-a oferit celor doi uriași tehnicieni ai fotbalului mondial un bun prilej să-și arate din nou respectul unul față de celălalt. La finalul partidei, Zidane și Guardiola au rămas pe teren și au stat de vorbă minute bune. Fotografia a devenit virală imediat.
L-am felicitat pe Zidane pentru că a câștigat La Liga. Sper ca într-o zi să luăm cina împreună – Pep Guardiola, la conferința de presă
Penutr Real Madrid, acesta este al doilea an consecutiv când este eliminată în optimile Champions League, după ce a câștigat de 3 ori consecutiv trofeul. În sferturile de finală, Manchester City va da peste Lyon. Trupa franceză a trecut în opimi, provocând o uriașă surpriză, de Juventus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo