Zinedine Zidane a spus "DA": revine în antrenorat! Anunţul făcut de Fabrizio Romano
Publicat 21/02/2026 la 10:32 GMT+2
Zinedine Zidane a ajuns la un acord pentru a prelua funcția de selecționer al Franței după Cupa Mondială din 2026, anunţă Fabrizio Romano, cel mai bun jurnalist din lume când vine vorba de mutări. Pe 27 mai 2021, fostu mare mijlocaş și-a luat rămas bun de la Real Madrid, iar de atunci nu a mai antrenat. În ultima perioadă, Zizou a vorbit des despre revenirea pe bancă, iar acum lucrurile par clare
Zinédine Zidane, en décembre 2025.
Credit imagine: Getty Images
Legenda fotbalului francez nu a mai ocupat niciun post în antrenorat de când a plecat de la Real Madrid în vara lui 2021. Madrilenii l-au înlocuit atunci cu italianul Carlo Ancelotti, iar mutarea a fost inspirată, italianul ducând echipa spre cucerirea a alte două Ligi ale Campionilor.
Un fotbalist şi un antrenor uriaş, Zinedine Zidane a preferat să stea în aceşti ani departe de fenoment, dar acum se pregătește să accepte marea provocare numită echipa națională a Franţei, fiind pentru prima dată când ar urma să antreneze o reprezentativă. Potrivit lui Fabrizio Romano, s-a ajuns deja la un numitor comun cu președintele Federației din Hexagon, astfel că, în condiţii normale, nimic nu va sta între Zizou şi banca tricolorilor.
El trebuia să îi preia pe "les bleus" din 2022, după Mondialul din Qatar, însă atunci preşedintele Federaţiei a fost obligat să îi prelungească înţelegerea lui Deschamps, care îi dusese pe Mbappe&Co până în finala competiţiei. Acum, însă, nimic nu va mai sta în calea numirii lui Zidane la cârma tricolorilor, Federaţia şi Deschamps anunţând deja că după CM va avea loc despărţirea
Fost căpitan al echipei de fotbal a Franței, Zinedine Zidane a reamintit de curând că își dorește să antreneze echipa Franței "în viitor", dar a precizat că nu are nicio certitudine în acest sens.
"Eu sunt sigur că voi reveni ca antrenor", a declarat Zidane la un Festival al sportului, organizat de cotidianul sportiv italian Gazzetta dello Sport.
"În viitor, eu nu spun că se va întâmpla acum, dar ce-mi doresc într-o zi este să fiu antrenorul echipei naționale a Franței. Dar vom vedea", a adăugat campionul mondial din 1998 și campion european în 2000 (108 selecții, 31 goluri).
Zidane a avut numeroase oferte, dar pare că a aşteptat să fie numit pe banca Franţei, acesta fiind marele lui vis
"Zizou" a pus între paranteze cariera sa de antrenor după plecarea de la Real Madrid, pe care a antrenat-o din 2016 până în 2018 și din 2019 până în 2021, cucerind două titluri de campion al Spaniei (2017, 2020) și trei Ligi ale Campionilor consecutive (2016, 2017, 2018).
Cu 11 trofee pe Bernabeu, Zidane are un CV spectaculos și e considerat de mulți printre cei mai mari tehnicieni ai lumii. Dar a dispărut total din peisaj, deși nu a dus lipsă de oferte.
Din contră, Manchester United, Juventus, PSG și Bayern i-au bătut la ușă de mai multe ori în ultimii ani. Dar Zidane a răspuns mereu la fel: "Nu, mulțumesc". Asta în ciuda faptului că a spus mereu - în special în ultimii ani - că e gata să revină în iarbă.
În urmă cu doar câteva luni, jurnaliştii iberici de la As au susţinut că preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, i-a propus lui "Zizou" un contract pe termen scurt, până în vară, pentru ca apoi fostul mare mijlocaş să aibă "verde" către marele său vis, naţionala Franţei. Nu s-a ajuns la un acord, iar Xabi Alonso, deşi demis, a fost înlocuit de Arbeloa.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo