Zinedine Zidane, foarte aproape de a-l antrena din nou pe Cristiano Ronaldo! Anunțul răsunător făcut de Marca
Cristiano Ronaldo și Zinedine Zidane s-ar putea reuni după perioada de glorie petrecută împreună la Real Madrid. Luis Castro, antrenorul lui Al Nassr, este aproape de a fi demis, după ce echipa sa a avut un început nefericit de sezon, iar francezul e prima opțiune.
Cristiano Ronaldo și Zinedine Zidane.
Credit imagine: Getty Images
Cristiano Ronaldo și Zinedine Zidane ar putea colabora din nou. Viitorul lui Luis Castro la Al Nassr este incert, după startul ratat de sezon, în care a pierdut Supercupa în fața lui Al Hilal și a remizat în prima etapă cu Al Raed.
Castro, este supus unei presiuni uriașe și se pare că clubul ia în considerare înlocuirea sa cu un antrenor de top, Zidane aflându-se pe lista arabilor.
"Numele lui Zinedine Zidane a fost din nou legat de fotbalul din Arabia Saudită, o temă recurentă dată fiind absența sa din antrenorat. De data aceasta, Al Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, depune un efort serios pentru a-l aduce pe legendarul fost antrenor și jucător al Real Madrid, în încercarea de a-și stabiliza sezonul dificil.
Al Nassr a avut un început greu de sezon, agravat de o înfrângere dureroasă în fața lui Al Hilal în Supercupă, ceea ce a stârnit îngrijorări în rândul conducerii clubului", a titrat Marca.
Potrivit sursei citate, chiar Cristiano Ronaldo l-ar fi propus pe Zidane la Al Nassr. Fernando Hierro, directorul sportiv al clubului, joacă și el un rol în procesul de luare a deciziilor, însă hotărârea finală îi va aparține președintelui clubului.
Cristiano Ronaldo și Zinedine Zidane au mai colaborat la Real Madrid, în perioada senzațională a clubului din capitala Spaniei, culminată cu cele 3 trofee UCL consecutive cucerite.
Zidane crede că a venit momentul să antreneze din nou
Zinedine Zidane este unul dintre cei mai mari antrenori din istoria lui Real Madrid, titulatură pe care și-a câștigat-o deși a petrecut doar aproximativ patru sezoane și jumătate pe Bernabeu. Rezultatele fostului jucător francez au fost de-a dreptul magnifice, cucerind două titluri de campion, două Supercupe ale Spaniei, trei Ligi ale Campionilor și două Supercupe ale Europei.
După două mandate pe banca echipei blanco, Zidane a luat o pauză de la viața de antrenor și încă nu a revenit nici acum în postura de tehnician la vreo echipă. Din 2021 nu a mai fost legendarul jucător la cârma unui club, deși au existat zvonuri privind venirea sa la Manchester United, Bayern Munchen sau naționala Franței.
Recent, "Zizou" a acordat un interviu pentru un post francez și a vorbit despre posibila sa revenire în lume antrenoratului. Zidane a mărturisit că pauza de trei ani este una destul de lungă, dând de înțeles astfel că se va întoarce mai devreme sau mai târziu și va antrena un club.
"Viața de antrenor mă obosește, chiar dacă mi-e puțin dor de ea. Vom vedea când voi antrena din nou.
Deși (n.r. antrenoratul) îmi ia mult din energie, pauza a devenit prea lungă", a spus fostul tehnician al lui Real Madrid, citat de Marca.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)