Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zinedine Zidane sărbătorește 50 de ani. Viața sa fabuloasă, rezumată în 50 de date semnificative

Ion Alexandru

Publicat 23/06/2022 la 13:56 GMT+3

Zinedine Zidane aniversează astăzi 50 de ani. De la tânărul Zidane care au uimit prin talentul său de fotbalist excepțional până la Zidane, unul dintre cei mai talentați antrenori ai generației sale, Eurosport Franța a rememorat cele mai importante date din cariera sa care a marcat istoria fotbalului.

Zinédine Zidane la 50 de ani

Credit imagine: Quentin Guichard

23 iunie 1972 - Născut la Marsilia
Zinedine este cel mai mic dintre frații Zidane. Înaintea lui, Malika și Smaïl au avut patru copii: Madjid, Farid, Noureddine și Lila.
23 iunie 1984 - Prima emoție legată de naționala Franței
Șansa vieții și calendarul. Primul său mare moment al vieții de fotbalist, Zidane a trăit-o cu... mâinile. În acea zi, a împlinirii a 12 ani, a fost copil de mingi la semifinala Euro Franța - Portugalia de la Marsilia. Îi văzuse triumfând naționala Franței cu 3-2 și a început visul său de fotbalist.
Vara 1987 - Un fundaș prea îndrăzneț seduce pe toată lumea la AS Cannes
Cu șase luni mai devreme, Zidane, pe atunci la echipa Septèmes, a fost observat de Jean Varraud, scouter pentru AS Cannes, într-un meci în care viitorul lider al naționalei Franței a jucat ca...fundaș central. Zizou își permite o mică excapadă în ofensivă. Este contracarat și îi costă un gol echipei sale. Dar Varraud nu se oprește la această eroare. El a văzut imediat potențialul puștiului de 14 ani. Zidane este admis pentru un stagiu de o săptămână la Cannes și toată lumea este de acord, Zinedine are valoare. În vara acelui an, el s-a alăturat altor puști promițători centrului de antrenament de la Cannes.
20 mai 1989 - Desailly și Deschamps, martori privilegiați ai marii premiere
La doar 16 ani, Zidane i-a atras deja atenția lui Jean Fernandez, antrenorul primei echipe, care decide să-l trimită în teren la finalul meciului de la Nantes. În tricoul "Canarilor", Didier Deschamps și Marcel Desailly, viitori coechipieri ai lui „Zizou” la naționala Franței, au asistat la debutul tânărului minune. În aproximativ zece minute de joc, Zidane găsește o modalitate de a se remarca cu un șut care lovește stâlpul lui David Marraud.
10 februarie 1991 - Primul gol a fost de poveste. A marcat tot împotriva lui Nantes
La puțin peste un an și jumătate de la debutul său cu profesioniștii, Zinédine Zidane a marcat primul său gol. Minutul 56 de la Cannes - Nantes, tânărul primește o pasă de la Durix. Control impecabil cu exteriorul piciorului pentru a ridica mingea și apoi lob de mare finețe. David Marraud, avansat, este bătut. El va rămâne pentru totdeauna prima victimă a lui Zidane. Alain Pedretti, pe atunci președintele Cannes, îl răsplătește cu o mașină, un Clio roșu.
Vara 1992 - "Lentul” Zidane se grăbește spre Bordeaux
Zinedine Zidane nu va juca niciodată la Marsilia. La acea vreme, tânărul și promițătorul mijlocaș era considerat prea lent pentru o echipă ca OM. Rolland Courbis, pe atunci la cârma lui Bordeaux, nu are aceeași părere. A povestit-o acum câțiva ani la SFR Sport. Practic, antrenorul de la Bordeaux i-a dorit pe Jean-François Daniel și Eric Guérit. În mijlocul unei discuții cu șefii lui AS Cannes, acesta pune o întrebare despre Zidane. "Ce facem cu Zidane? Ne spun ca oficialii de la Marsilia il gasesc cam incet si ca nu-l vor pana la urma. Îi strivesc apoi piciorul lui Alain Afflelou, care continua imediat negocierea. S-a facut pentru trei milioane de franci”.
Zinedine Zidane a început să atragă toate privirile la Girondins de Bordeaux
18 septembrie 1993 - Zidane vede roșu, Actul I
Stadionul Velodrom. A 9-a etapă a campionatului francez. OM găzduiește Bordeaux. Marsilia va câștiga cu 3-1. Bernard Saules nu știe încă, dar va intra în istorie, în felul lui. Arbitrul va fi primul care îl va elimina pe Zizou. De ce? Un pumn serios lui... Marcel Desailly. Acesta din urmă a fost vinovat că i-a dat un cot pe Zizou chiar înainte. Nu sunt încă prieteni, cei doi.
17 august 1994 – prima selecție, prima dublă
Într-o perioadă în care încă se mai organizau meciuri de selecție în august, noul selecționer Aimé Jacquet a considerat că este timpul să-l testeze pe Zinédine Zidane (și Lilian Thuram sau Bruno N'Gotty). Cu numărul 14 în spate, ZZ intră în minutul 62 de joc, în locul lui Corentin Martins. "Albaștrii" erau conduși cu 2-0 de Cehia. Cu un șut din stânga (85) și o lovitură de cap mai târziu (87), Zidane și-a salvat echipa. Asta a fost prima jumătate de oră cu un tricou pe care-l va purta de 108 ori.
6 decembrie 1995 - Betis - Bordeaux, inspirația nebună
Una dintre primele sale inspirații strălucitoare care a făcut încojurul lumii. După ce a câștigat cu 2-0 pe Lescure, Bordeaux vine să-și apere avantajul la Sevilla. După patru minute, totul era conform planului. După o pasă lungă semnată Huard mingea cade la picioarele lui Zizou. Treizeci și cinci de metri de poartă? Nici o problemă! Lob perfect și calificare, deși echipa a pierdut acel meci.
19 martie 1996 - Succes total după o ispravă monumentală
Învinsă cu 2-0 în prima manșă, echipa din Bordeaux a reușit o calificare răsunătoare împotriva lui AC Milan în manșa secundă din sferturile de finală ale Cupei UEFA. Într-un Parc Lescure care se topește după deschiderea de scor a lui Didier Tholot, Zidane a dus calificarea alături de un Christophe Dugarry în zi de grație. Minutul 64: execută un corner care ricoșează pe spatele arbitrului înainte de a fi finalizat fantastic de către Dugarry. Minutul 70: Zidane este lăsat să-și arate tehnica fantastică și, după un slalom printre adversari îl servește pe același Dugarry care aduce calificarea. Italia a făcut cunoștință cu „Zizou”.
15 mai 1996 - Bayern, distrugătorii de vise
Desemnat cel mai bun jucător din Ligue 1, când Bordeaux a ratat sezonul său intern (locul 16), Zinédine Zidane joacă prima finală continentală. După un parcurs remarcabil în Cupa UEFA, bordelezii se luptă cu Bayern Munchen. Finala este în două manșe. Două înfrângeri, 2-0 și 3-1, iar nemții au fost prea puternici (ca întotdeauna în finala împotriva francezilor). Un prim vis spulberat.
Citește și:
22 mai 1996 - Accidentul
La câteva ore după convocarea de la Clairefontaine, Zinédine Zidane este victima unui accident rutier major la Bordeaux. Mașină este distrusă în proprție foarte mare, dar șoferul a scăpat. Dacă rănile sale sunt descrise ca fiind „minore”, internaționalul francez s-a lovit puternic de schimbătorul de viteze în momentul impactului. Diminuat de durerile la fese si coapsă, Zizou va trece ca o fantoma pe la Euro 1996 (0 goluri, 0 pase decisive).
Iunie 1996 - Juve și moștenirea lui Platini
Juventus plătește 35 de milioane de franci (circa 5,3 milioane de euro) pentru a-l lua de la Bordeaux. Comparațiile cu Michel Platini sunt inevitabile, deoarece acesta a marcat istoria Bătrânei Doamne. Zidane s-a chinuit inițial să se adapteze fotbalului italian și pregătirii sale fizice deosebit de avansate. Ajutorul unui anume Didier Deschamps îi va fi de neprețuit.
20 octombrie 1996 - Piciorul stâng eliberator
A 6-a etapă. Zidane este în cautarea primul gol în Serie A. El alege momentul perfect pentru a-și debloca cariera la Torino: un gol împotriva lui Inter. La un corner respins prost de apărarea lombardă, numărul 21 de la Juve trimite superb cu piciorul stâng și îl lasă fără replică pe Gianluca Pagliuca. O victorie mare la Torino (2-0) și cu siguranță momentul în care începe povestea de dragoste cu Bătrâna Doamnă.
28 ianuarie 1998 - Zidane inaugurează Stade de France
Seară geroasă pe Stade de France. Din fericire, Zinédine Zidane este acolo pentru a încălzi inimile. Pentru inaugurarea marelui stadion și pe un gazon transformat de ger în patinoar, numărul 10 al "Albaștrilor" este cel care marchează primul gol. O lovitură a lui Djorkaeff respinsă în bară de Zubizarreta. Zidane, atent, marchează din apropiere și istoria poate începe.
18 iunie 1998 - Vărsare de sânge
După ce au învins Africa de Sud la Marsilia (3-0), francezii se confruntă cu Arabia Saudită. Scorul final: 4-0. Singura problemă a lui Aimé Jacquet este pierdea vedetei. Enervat de marcatorul său Fuad Amin, sangvinul ZZ își curăță crampoanele pe glezna adversarului. Supărat, Didier Deschamps descrie gestul drept „de neiertat” . Zidane va fi suspendat pentru două meciuri, inclusiv în optimile de finală împotriva Paraguayului.
12 iulie 1998 - Două capricii, o eternitate
Cunoaștem povestea pe dinafară: 12 iulie 1998. Franța - Brazilia. Marcarea în zonă a brazilienilor. Două lovituri de colț. Minutul 27. Minutul 45. Două lovituri de cap. Totul realizat perfect pentru intrarea în istorie pentru Zidane și Franța.
Citește și:
21 decembrie 1998 - Ultimul trofeu individual
Continuarea logică după Mondialul de vis. Un telefon de la France Football îi spune ce simțea deja: Zinédine Zidane a câștigat primul (și singurul) Balon de Aur. Francezul i-a succedat lui Jean-Pierre Papin, ultimul francez încoronat, în 1991. Reacția lui, în rubricile FF: "Ce sentiment ciudat! Să mă gândesc că sunt cel mai bun jucător din lume... " El este. Și nu s-a terminat. Ce-i mai bun avea să vină. Doar că va câștiga doar un Balon de Aur... FIFA îl va desemna de trei ori jucătorul anului (1998, 2000 și 2003).
10 februarie 1999 - O pasă pentru istorie
Francezii nu mai câștigaseră niciodată la Wembley. Dar în acea seară, într-un amical, Anglia nu poate face nimic împotriva campionilor mondiali. Zidane inițiază succesul "cocoșilor" cu o pasă strălucitoare pentru Nicolas Anelka. El este din nou la originea golului secund al tânărului atacant tricolor, după un unu-doi ca-n curtea școlii cu Christophe Dugarry. Victoria poartă semnul lui Anelka, dar totul a început cu pasa de geniu lui Zidane.
28 iunie 2000 - Demonstrația șefului
Pentru unii, este Brazilia 2006. Pentru alții este Portugalia 2000. Un lucru este cert, cele două spectacole ale lui Zidane sunt capodopere absolute. Împotriva Portugaliei, prestația sa va fi completată cu un penalty de aur. Restul? Un recital pe tot terenul. Driblinguri geniale, joc cu o singură atingere, doi oameni, trei oameni, o rabona, schimbări de direcție, bicilete, loburi de efect peste adversari. Toată panoplia fotbalului spectacol în 90 de minute cu Zidane la catedră. Minunat.
2 iulie 2000 - Zidane câștigă dubla Mondial-Euro
La doi ani de la Cupa Mondială din 98, Zinédine Zidane a devenit campion european împotriva Italiei (2-1, cu gol de aur). Chiar dacă nu este decisiv la Rotterdam, numărul 10 al naționalei este dirijorul acestei echipe franceze mai mature din punct de vedere tehnic și în apogeul jocului său colectiv.
Zinédine Zidane lors de la finale de l'Euro 2000 entre la France et l'Italie, le 2 juillet 2000 à Rotterdam.
24 octombrie 2000 – Lovitură de cap împotriva Hamburgului și Balonul de Aur pierdut
Având în vedere sezonul său individual și titlul său de campion european cu "albaștrii", Zinédine Zidane este favorit în cursa pentru Balonul de Aur 2000. În dificultate în grupa sa din Champions League, Juventus primește Hamburg. În minutul 29, francezul a fost provocat de Jochen Kientz. La pământ, francezul răspunde cu o lovitură cu capul. Eliminat, Zinédine Zidane nu poate ajuta echipa care pierde cu 3-1 și este eliminată. Luis Figo profită și câștigă Balonul de Aur. Doar 16 puncte au fost între cei doi...
8 iulie 2001 - Cel mai scump jucător din istorie
Fotbalul a intrat într-o nouă dimensiune în vara lui 2001. După cinci ani la Juventus, Zinédine Zidane a semnat cu Real Madrid pentru un transfer de 500 de milioane de franci (75 de milioane de euro), un record. „ Este un jucător de neprețuit”, anunță Florentino Pérez despre noul său număr 5, care va fi figura marcată a noii strategii de marketing a madrilenilor. În 2009, Real Madrid va doborî acest record odată cu venirea lui Cristiano Ronaldo (94 de milioane de euro).
15 mai 2002 - Revenire legendară și primul său trofeu UCL
La club, Zinédine Zidane rămasese blocat la trei înfrângeri în finalele de cupe europene (cu Bayern în Cupa UEFA 1996 când era la Bordeaux, cu Dortmund și Real în Champions League 1997 și 1998 în tricoul lui Juventus). A patra încercare a fost cu noroc. Înfruntând Bayer Leverkusen (2-1) la Glasgow, omul de 75 de milioane de euro de la Madrid livrează cu un voleu magic din stânga, după o pasă perfectă a lui Roberto Carlos (45) . „ Poți să-mi compari golul cu cel al lui Cristiano Ronaldo (împotriva lui Juventus în Champions League în 2018), dar al meu a fost mai frumos”, a glumit Zidane după reușita lui CR7.
La joie de Zinédine Zidane, vainqueur de la Ligue des champions en 2002 avec le Real Madrid.
26 mai 2002 - Accidentarea împotriva Coreei de Sud
Zinédine Zidane are o lună încărcată. La trei zile de la încoronarea lui Real în Champions League, familia Zidane crește odată cu nașterea lui Théo (18 mai), al treilea dintre cei patru copii ai săi. Pe 26 mai, playmaker-ul este la Suwon pentru ultimul meci de pregătire pentru campionii mondiali împotriva Coreei de Sud (3-2). După o jumătate de oră de joc, Zizou a simțit disconfort la coapsa stângă și i-a lăsat locul lui Sylvain Wiltord. Francezii câștigă la limită, dar gândurile fanilor sunt în altă parte, cu cinci zile înainte de începerea Cupei Mondiale.
11 iunie 2002 - Revenire împotriva Danemarcei și eliminare surpriză
După înfrângerea din meciul de deschidere cu Senegal (0-1) și un egal cu Uruguay (0-0), echipa franceză trebuie să învingă Danemarca la două goluri diferență pentru a se califica în optimile de finală. Vestea bună este că Zidane poate juca. Lipsit de ritm și fără strălucire în această întâlnire, Zinédine Zidane nu a putut împiedica Danemarca să câștige cu 2-0. Francezii s-au întors acasă, unde Roger Lemerre a fost înlocuit. Jacques Santini încep un nou ciclu cu echipa "Cocoșilor".
26 ianuarie 2004 - Procesul lui Juve
Este un caz care îl va urmări pe Zidane până la finalul carierei. Deja la Real, playmaker-ul este audiat în procesul intentat împotriva a doi șefi ai lui Juventus, bănuiți că ar fi dat produse dopante jucătorilor. Zidane recunoaște că a luat creatină, „ cum a spus medicul ” și pentru că avea nevoie de ea „ pentru a juca 70 de meciuri pe an ”. Cei doi șefi torinezi vor fi achitați în apel, un an mai târziu.
13 iunie 2004 - În modul Fergie-time împotriva Angliei
După o calificare fără dubii din faza eliminatorie de la Euro 2004, francezii încep competiția cu un antrenor care a fost la Tottenham. Șansă la tragerea la sorți. Franța se confruntă cu Anglia pentru primul meci din grupă la Lisabona. Englezii se gandeau deja la victorie după golul lui Lampard din minutul 38, dar nu au luat în calcul factorul Zinédine Zidane. Cu o lovitură liberă în minutul 91 și în urma unui penalty două minute mai târziu, Zizou aduce o victorie mare. Un început foarte promițător de Euro, dar francezii se opresc în sferturi. Minunea Grecia a frânt visul lui Zidane de a câștiga a doua oară Euro.
12 august 2004 - Zidane spune stop
Surpriză. La 32 de ani, Zinédine Zidane anunță sfârșitul carierei sale internaționale. " Cred că la un moment dat, trebuie să știi să spui stop. E greu să-ți spui că te oprești, dar este timpul" , anunță mijlocașul Real Madrid. Raymond Domenech, succesorul lui Jacques Santini, încearcă să-l descurajeze la Madrid. Degeaba, Balonul de Aur părăsește naționala alături de Bixente Lizarazu, Marcel Desailly, Lilian Thuram și Claude Makelele.
3 august 2005 - Se întoarce
Un boost de moral pentru echipa Franței, în dificultate în timpul preliminariilor la Cupa Mondială 2006: Zinédine Zidane s-a întors. Într-un interviu acordat France Football câteva zile mai târziu, campionul mondial din 1998 explică motivul revenirii sale: „ Într-o noapte, la ora 3 dimineața, m-am trezit brusc și acolo, am vorbit cu cineva. Până la ultima mea suflare, nu voi spune cine a fost... Și atunci am luat decizia de a reveni. Am avut o revelație. " Fericirea nu vine niciodată singură, Zinédine Zidane revine alături de Lilian Thuram și Claude Makélélé.
17 august 2005 - Un gol pentru a sărbători întoarcerea lui
În minutul 66, stadionul Mosson din Montpellier exultă de fericire. La un corner executat de Sylvain Wiltord, Zinédine Zidane, singur la colțul lung, înscrie la revenirea în națională împotriva Coastei de Fildeș (3-0) într-un amical. " Héééééé Zidane! Ooooooooh Zidane! Al douăzeci și șaptelea gol al Majestății Sale Zinédine Zidane la echipa Franței", reacționează regretatul Thierry Gilardi la microfonul TF1.
15 ianuarie 2006 - Jos pălăria!
La aproape 34 de ani, și în timp ce Realul iese dintr-un sezon slab, niciun jucător de la Madrid nu este cruțat de presă. Nici măcar Zizou. Dar într-o seară, mijlocașul se regăsește: împotriva Sevillei, echipa cu cea mai bună apărare din campionat, francezul a marcat trei goluri. Un penalty, o lovitură de cap și un gol de atacant - la o pasă sublimă a lui Guti. ZZ reușește primul hat-trick din carieră. Este și o premieră pentru un francez în La Liga.
25 aprilie 2006 - Zidane întoarce pagina
Lumea fotbalului se prăbușește. Cu un an de contract la Real Madrid, Zinédine Zidane anunță că se va retrage imediat după Cupa Mondială. Este un caz unic: marii jucători își anunță plecarea când aceasta devine efectivă. Nu luarea deciziilor. Uzat, Zizou preferă să scape de această povară înainte de ultimul său dans. „ Faptul că am luat decizia de a opri după competiție mă uşurează , mărturiseşte el. Nu mi-am terminat treaba de fotbalist ”. În curând vom avea dovada.
7 mai 2006 - Adio Bernabeu
S-a terminat. Zidane joacă ultimul său meci la Madrid. Performanța francezului este superbă, de vreme ce a marcat al 39-lea dintre cele 40 de goluri ale sale în tricoul alb. Performanța colectivă este mai degrabă slabă și a fost doar un meci încheiat la egalitate (3-3) împotriva lui Villarreal. Un "La revedere" imens din partea fanilor. Tribunee sunt pline de steaguri care îi poartă numele, iar emoția se citește pe fiecare dintre cele 80.000 de chipuri care au venit să-și ia rămas bun de la legendă. Aceste aplauze vor rămâne, cu fiecare atingere a mingii de către maestrul francez. Și mai presus de toate lacrimile, atât de rare pe chipul lui Zidane...
7 iunie 2006 - China și îndoielile
Toată lumea își amintește acest meci dintr-un singur motiv: accidentarea teribilă a lui Djibril Cissé. Un alt eveniment, extrem de rar, a avut loc însă în cadrul acestei întâlniri. Zinedine Zidane a ratat un penalty. Pentru prima dată în carieră și pentru ultima. Asta, în timp ce primele meciuri amicale ale echipei naționale au ridicat o întrebare: este echipa Franței mai bună fără el?
27 iunie 2006 - Spania a vrut să-l pensioneze
Optimile de finală ale Cupei Mondiale. Spania joacă împotriva Franței și are o singură idee în minte: să-l pensioneze pe Zidane. Suspendat în meciul cu Togo, numărul 10 al naționalei franceze nu a convins nici împotriva Elveției, nici împotriva Coreei de Sud. La Roja este încrezătoare. Poate un pic prea mult. Pe teren, oamenii lui Domenech iau treptat inițiativa. Ribéry a egalat înainte de pauză. Zizou se ocupă de restul. O lovitură liberă perfectă pentru Vieira (2-1, 83-a) și, mai presus de toate, un festival pentru a încheia socoteala (3-1, 90-a + 2). Puyol și Casillas au fost doar martorii unei noi reprezentații de gală. Spania se întoarce acasă.
1 iulie 2006 - Samba!
O capodoperă. Un afiș de vis, înfruntând un campioana mondială, Brazilia. O echipă de vis cu Robinho, Ronaldinho, Kaká, Ronaldo este dominată de marele Zidane. Cu o acuratețe tehnică absolută, liderul naționalei Franței reușește aproape în tot ceea ce face. Inclusiv ceea ce făcuse rar înainte. Pentru prima dată în șase ani, ZZ livrează o pasă decisivă pentru Thierry Henry, dintr-o lovitură liberă. Suficient pentru a califica echipa Franței. Momentul este potrivit.
9 iulie 2006 - „Nu acesta este Zinedine…”
Trebuia să fie o mare finală. A fost un moment groaznic pentru istoria fotbalului. În finala cu Italia, Zidane a scris finalul legendei sale. Nu așa cum și-ar fi dorit toată planeta Fotbal. Atacat verbal de Marco Materazzi, în prelungiri, numărul 10 al albaștrilor se întoarce și îl lovește cu capul în piept. VAR-ul nu exista. Elizondo, arbitrul întâlnirii, nu a văzut nimic. Asistenta lui, da. Zidane este eliminat. Părăsește terenul fără să arunce măcar o privire la trofeu pe cuvintele lui Thierry Gilardi gravate în memoria unui întreg popor francez: „ Nu acesta este Zinédine... O, nu, nu asta, nu azi, nu acum, nu după tot ce ai făcut!" Franța pierde la penalty-uri. Zidane își încheie cariera de jucător. Îl așteaptă alta.
24 mai 2014 - Momentul în care ne-am dat seama...
O fotografie spune uneori mai mult decât un discurs lung. Ești gata pentru a antrena, Zizou?
Zinedine Zidane, Carlo Ancelotti
26 iunie 2014 - Castilla pentru început
Se vorbește despre el la Bordeaux. În cele din urmă, Zinedine Zidane a rămas la Madrid. A decis să înceapă de jos. Înainte de a da un impuls spectaculos carierei sale de tehnician, Zinedine Zidane a început cu echipa a doua lui Real, Castilla. Două luni mai târziu, francezii vor fi suspendați de federația spaniolă pentru că nu le sunt recunoscute diplomele. Dar Zidane va putea să-și continue la Real procesul de acumulare și să se pregătească pentru o nouă carieră amețitoare.
4 ianuarie 2016 - Benitez eliberează drumul
În ziua în care a semnat la Real, Rafael Benitez era deja condamnat. Rămânea de vazut cand se va incheia povestea și cine avea să preia locul fostului manager al lui Liverpool. Toată lumea s-a gândit foarte mult la asta. Și atunci s-a întâmplat: Zinedine Zidane a intrat în scenă. A fost prima lui experiență ca principal. Restul este legendar.
2 aprilie 2016 - Primul Clasico, prima victorie
Testul Barcelona! Pentru primul său mare meci, Realul lui Zidane s-a împiedicat de Atletico (0-1). Confruntați cu celebrul MSN blaugrana, fanii se tem de ce e mai rău înaintea lui El Clasico. Dar pe Camp Nou, Real semnează actul fondator al unei mari echipe prin răsturnarea Barçei (1-2) datorită lui Benzema și Ronaldo. Avea să devină un obicei pentru Zidane: media lui de puncte împotriva rivalilor din Barcelona este una dintre cele mai bune din carieră (1,91 pt/joc).
29 mai 2016 - Prima încoronare în Liga Campionilor
Minunea s-a produs. După câteva luni de ajustări, Realul lui Zidane găsește combustibilul potrivit și strălucește în meciurile mari. Revenirea împotriva lui Wolfsburg în sferturile de finală îl duce pe Zidane în finală, unde Atletico îi face viață grea. Însă penaltyurile îl încoronează pe ZZ și echipa sa (1-1, 5-4 la lovituri de departajare). Prima finală, prima lovitură de maestru. Da, antrenorul Zidane este „ atins de aceeași baghetă magică ” ca jucătorul Zinédine, după cum scrie Marca.
3 iunie 2017 - Dubla în Champions League, titlul în La Liga
Nebunia lui Zidane este în desfășurare. În plină iarnă, Real-ul său reușește să bată recordul de invincibilitate deținut de Barcelona de Luis Enrique (40 de meciuri). În Champions League, zdrobește totul în cale, cu un Ronaldo înnebunitor de eficient și un Benzema debordant de energie. În finală, Juve este copleșită și se termină 4-1. Zidane câștigă al doilea trofeu Champions League consecutiv și își oferă dubla Liga-UCL. El este în vârf și Realul lui cu el.
Zidane, con su primera Champions como entrenador
23 octombrie 2017 - Antrenorul anului FIFA
Are față de mare antrenor? La doar doi ani de la debutul său pe bancă, Zidane este deja apreciat de către colegii săi și depășește cu grație întrebarea recurentă în jurul legitimității sale ca antrenor. Colecția impresionată de trofee a Realului a crescut sub conducerea sa: în 658 de zile, a adăugat 7 trofee pe lista madrilenilor. La acea vreme, „The Best” era el.
26 mai 2018 - Hat-trick-ul în Champions League
Nimeni nu a reșit asta înaintea lui: pentru al treilea an consecutiv, Zidane a câștigat "Urecheata" dominând în finală pe Jurgen Klopp și Liverpool (3-1). Legendă printre legende, el încă pare să se dezvolte ca tactician. Pe cine a depășit într-un timp atât de scurt? Guardiola, Klopp, Simeone, Luis Enrique, Allegri, Mourinho, Emery sau Heynckes în special.
31 mai 2018 - Plecarea surpriză de la Madrid
Sosirea lui fusese un eveniment organizat. Plecarea lui, la cinci zile după o nouă încoronare, este resimțită ca un cutremur neașteptat. La cererea lui Zizou este organizată o conferință de presă înainte de anunț: Zidane vrea să se odihnească și vrea să lase echipa în stare bună. „Pentru mine, pentru toată lumea, trebuie să facem o schimbare”, explică el. Învins alături de el și marcat de emoție , Florentino Perez, evident, nu a fost mulțumit.
11 martie 2019 - Se întoarce!
În criză după eșecurile Lopetegui și Solari, Real și-a chemat salvatorul. Așadar, în 11 martie 2019, Zidane anunță un Real 2.0 și o nouă eră pentru madrileni. Va deveni Zidane, managerul vedetelor, Zidane constructorul? La Madrid, toată lumea simțe că trofeele vor reveni repede.
27 mai 2021 - Pleacă după ce a câștigat din nou La Liga
Revenirea sa se încheie cu un nou titlu în La Liga în 2020, ajutat de un Benzema stelar. Cu toate astea, Zidane eșuează în căutarea unei noi generații a Realului, nu întotdeauna susținută de Florentino Perez la capitolul transferuri. Pe 27 mai, obosit de ecosistemul madrilen, a pus capăt celei de-a doua aventuri madrilene , după 11 trofee câștigate, dar într-un sezon fără succes.
23 iunie 2022 - Ce acum?
S-a vorbit mult despre o numire la Paris Saint-Germain. Nu va fi de data asta. Rămâne o singură variantă viabilă, echipa Franței. În urmă cu zece ani, el și-a exprimat dorința de a conduce naționala. Didier Deschamps își termină contractul în decembrie, după turneul final din Qatar. Rămâne de văzut dacă și când Zinedine Zidane va prelua un rol care pare destinat lui.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo