"Ziua crucială pentru Mitriță", e titlul dat de paok24.com, ziariștii greci reușind chiar să stea de vorbă cu fotbalistul român, după ce au scris încă de vineri despre interesul clubului din Salonic pentru jucător.
"Știu că este o afacere mare pentru mine. Nu aș putea refuza o astfel de ofertă ca cea a PAOK, dar iubesc și Craiova, există interes și de acolo. Dar am încă un contract cu New York City și până la urmă ei vor decide", a spus internaționalul nostru.

Mitriță depinde de New York City, PAOK pare să aibă avantaj

Premier League
Cristiano Ronaldo, uriaș și în afara terenului! Gest emoționant pentru un fotbalist aflat în comă
ACUM 2 MINUTE
Mitriță, adus în MLS pentru 8 milioane de euro, nu a dat randamentul scontat și a fost împrumutat în ultimul sezon la Al Ahly. El mai are contract cu New York City până în vara anului 2022 și a precizat că scopul său este să revină în Europa încă de acum. Un eventual nou împrumut în zona țărilor arabe, de unde de asemenea există interes pentru el, nu e luat în calcul de fotbalist.
New York City ar fi dorit să îl vândă în această vară, pentru a-și recupera din pierderi, însă formația lui Lucescu, ca și Craiova, îl dorește pe român doar dacă acesta vine gratis, sub formă de împrumut. Totuși, grecii par să aibă un avantaj pentru olteni, fiind dispuși să îi suporte integral salariul atacantului de bandă.
"Lucescu le-a transmis oficialilor lui PAOK că îl vrea și speră să se poată găsi formula pentru ca jucătorul să vină împrumut de la formația din State. Jucătorul însuși a vorbit în România cu oameni din Răzvan. Totul s-ar putea decide luni, dar multe depind de ceea ce își doresc americanii", mai punctează sursa citată.
În weekend, Mitriță a fost în tribunele de pe Ion Omblemenco, pentru a asista la partida echipei de suflet cu Gaz Metan și a părut încântat de perspectiva întoarcerii în Bănie, dar şi de posibilitatea de a lucra din nou cu Reghecampf.
Fotbal
Carlo Ancelotti, ironie despre Cupa Mondială la doi ani: "Mai bine o organizăm în fiecare an"
ACUM 34 MINUTE
Fotbal
PSG i-ar putea "sufla" Barcelonei un alt jucător aflat pe lista de achiziții
ACUM 35 MINUTE