Eurosport
Ziyech și Werner, "puși la colț" de Tuchel după finala Cupei Angliei! Ce le-a reproșat germanul
De
Publicat 16/05/2021 la 07:49 GMT+3
Chelsea - Leicester a fost finala Cupei Angliei din acest sezon, încheiată cu victoria echipei lui Brendan Rodgers, grație golului marcat de Youri Tielemans în minutul 63. Thomas Tuchel nu și-a putut ascunde la final dezamăgirea și a fost critic în special cu doi elevi ai săi.
Thomas Tuchel
Credit imagine: Getty Images
Leicester City a câştigat, sâmbătă, în premieră, Cupa Angliei, învingând în finală pe Chelsea, pe stadionul Wembley, scor 1-0. Golul a fost marcat de Tielemans, în minutul 63. În minutul 89, un gol al echipei Chelsea a fost anulat pentru offside, după consultarea VAR. Finala a fost marcată de o atmosferă incredibilă, în tribune aflându-se 21.000 de spectatori.
"Vulpile" lui Brendan Rodgers mai jucaseră 4 finale până acum în întreaga lor existență, dar au pierdut de fiecare dată. Tehnicianul lui Leicester a devenit primul antrenor de la marele Sir Alex Ferguson încoace care își trece în palmares atât Cupa Scoției (Cu Celtic), cât și Cupa Angliei. Legendarul Ferguson a câștigat de 4 ori Cupa Scoției cu Aberdeen și de 5 ori Cupa Angliei cu Man United.
Thomas Tuchel, furios după Chelsea – Leicester 0-1 în finala Cupei Angliei
De partea cealaltă, Chelsea a cedat pentru a 2-a oară consecutiv în ultimul act al Cupei Angliei, după ce în 2020 Arsenal i-a învins pe "albaștri", iar Thomas Tuchel nu și-a putut ascunde dezamăgirea. La conferința de presă de după finală, tehnicianul german și-a criticat elevii, în special pe Hakim Ziyech și Timo Werner.
Tuchel și-a trădat sentimentul de dezamăgire și pe durata partidei, când Werner a decis la o fază periculoasă să tragă spre poartă, mai degrabă decât să-i paseze unui coleg care era liber și putea provoca mai multă panică la poarta apărată de Schmeichel: "În privința deciziilor pe care le-am luat în prima repriză am fost puțin prea agitați, am căutat cu disperare soluții și am forțat fără să obținem nimic.
Am avut câteva pierderi de balon inutile și câteva decizii imprecise pentru că am creat situații doar doi contra doi și trei contra trei. Ei au reușit mult mai mult decât ne propusesem noi. Putem să facem mai mult, indiferent dacă avem sau nu experiență. Simt că am fost prea agitați, nu știu dacă are vreo legătură cu vârsta, dar Hakim nu mai e un jucător tânăr, Timo la fel. Am fi putut face mai mult și nu am făcut, exista loc de îmbunătățire la acest aspect", a spus Tuchel la conferința de presă.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo