Echipa feminină a Bulgariei a câştigat titlul mondial în gimnastică estetica grupului la Samokov

Echipa naţională feminină a Bulgariei a câştigat titlul la Campionatele Mondiale de gimnastică estetica grupului, care s-au încheiat la complexul SamElyon din Samokov, în sud-vestul Bulgariei, transmite BTA.

What I wore - Michel Salgado: "La Madrid, am avut grijă chiar și de Beckham sau McManaman"

Sursa video: Eurosport

Karina Neikova, Siana Tabakova, Hristiana Kovaceva, Viktoria Berova, Iana Staikova, Maria Mehlemova şi Katrin Taseva au oferit o evoluţie dominantă şi au obţinut al doilea lor titlu mondial după Graz 2022. Aurul vine după titlul obţinut la Campionatul European, la începutul anului, în Ungaria.

Antrenate de Kristina Taşeva, echipa a totalizat 58,700 de puncte - 29,250 sâmbătă şi 29,450 duminică.

Madonna (statut neutru) a terminat a doua, cu 56,800 puncte (28,500 şi 28,300), iar Minetit din Finlanda s-a clasat a treia, cu 56,650 (28,300 şi 28,350).

Clubul bulgar Akademik a împărţit locul al şaptelea cu echipa japoneză JWCPE AGG, ambele încheind cu 52,850 puncte.

Antrenorul coordonator naţional la gimnastică ritmică, Vesela Dimitrova, a asistat la competiţia feminină de la Samokov.

Echipa naţională de junioare a Bulgariei a câştigat medaliile de bronz la Campionatele Mondiale. Dalia Ivanova, Linoi Gheorghieva, Andrea Hristova, Adriana Mihailova, Daria Naceva, Jaklin Naidenova, Andrea Sarafova şi Nikol Zlatkova au adunat 54,650 de puncte - 27,500 sâmbătă şi 27,150 în finala de duminică.

Aurul în proba junioarelor a revenit echipei Madonna Junior (neutră), cu 56,300 (28,150 şi 28,150), în timp ce Minetit Junior (Finlanda) a luat argintul, cu 55,550 (27,800 şi 27,750).

Echipa bulgară Akademik Junior s-a clasat pe şapte, cu 52,750 puncte (26,800 şi 25,950).

În total 77 de echipe au concurat la categoriile feminin şi junioare la Campionatele Mondiale de la Samokov.

Următoarele Campionate Mondiale vor avea loc la Osaka, Japonia, anul viitor.
Sursa: Agerpres.
Câștigătorul Champions League, Michel Salgado vine astăzi de la ora 18.30 pe Eursoport 1 să ne povestească, în cadrul emisiunii What I Wore, amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo