Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV | Maria Holbură: "Consider că am fost o gladiatoare!" Detalii neștiute din spatele unei cariere de 15 ani

Andrei Nicolae

Actualizat 16/09/2021 la 12:02 GMT+3

Maria Holbură, una dintre cele mai importante gimnaste din România din ultimii ani, împlinește azi 21 de ani. Este și prima ei aniversare în afara sălilor de sport, având în vedere că în urmă cu aproximativ o lună a decis să pună punct carierei.

Maria Holbură

Credit imagine: Eurosport

Sportiva din Constanța a avut parte de o retragere bruscă, după o perioadă în care a fost chinuită de accidentări. Acest gând a urmărit-o încă de acum 2 ani, dar Maria a luptat în continuare, iar drept răsplată a obținut o calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta a fost și ultima ei mare competiție la care a participat. Acum, am regăsit-o pe Maria Holbură mult mai liniștită și hotărâtă să abordeze alte obiective importante. Ea a acceptat un dialog cu Eurosport România, cu ocazia aceste zile speciale din viața ei.
"În această perioadă mă simt foarte bine, mai ales psihic, pentru că în ultimii ani am avut probleme pe această cale. Aceasta este și prima aniversare care nu mă prinde în sala de gimnastică și mă simt foarte bine alături de cei dragi mie", este prima mărturisire pe care a făcut-o Maria Holbură.

Maria Holbură: "Am trecut prin multe greutăți, atât fizice, cât si psihice"

Fosta gimnastă a vorbit despre...
... Jocurile Olimpice de la Tokyo:
Pentru mine a însemnat încununarea întregii mele cariere de gimnastă. Am avut un parcurs foarte dificil, dar într-un final am ajuns unde mi-am dorit de când eram copil".
Maria Holbură & Larisa Iordache
... întreaga carieră
"Am fost foarte ambițioasă, am luptat până la capăt. Am trecut prin multe greutăți, atât fizice, cât si psihice. Într-un cuvânt eu consider că am fost o gladiatoare".
... cele mai frumoase amintiri din viața sportivă
"Am un top 3 al celor mai frumoase amintiri din gimnastică. Dar cel mai frumos moment pentru mine a fost atunci când am debutat în primul meu an de seniorat. Am fost la primul meu concurs mare la senioare și m-am simțit foarte încrezătoare în forțele proprii".
... regrete
"Singurul regret pe care îl am, acum după ce s-a terminat totul, este că nu am reușit sa fac mai mult decât am realizat. Eu sunt conștientă că aș fi putut să evoluez mult mai mult, deși sunt foarte multe de discutat și nu aș vrea să intru în detalii".

Sacrificiile Mariei Holbură: "Cel mai mult am simțit lipsa părinților"

... cum a ajuns la gimnastică
"Eu am fost selecționată la grădiniță, de un fost coleg al tatălui meu, încă antrenor de gimnastică în sala de la Constanta. Pur și simplu ne-am întâlnit la poarta, iar domnul Sorin Bechir l-a întrebat pe tata dacă vrea să dea măcar una din cele doua fetițe la gimnastică. Fiind și sora mea lângă mine, tata a spus că mă duce pe mine. Bineînțeles că și eu am mi-am dorit, iar în următoarea zi am mers la sala de gimnastică".
... dacă ar fi să o ia de la capăt în sport
"Nu cred că ar fi fost tot gimnastică, probabil m-aș fi axat mult pe învățătură".
... sacrificii
"Cel mai mult am simțit lipsa părinților, pentru că eu fiind foarte mămoasă mi-a fost greu să mă dezlipesc de ei. Tot timpul când veneam acasă de sărbători, iar apoi venea momentul să plec înapoi la Deva, începeam să plâng și îi spuneam mamei că nu vreau să mă mai întorc".

Ce planuri de viitor are fosta gimnastă

... ce le-ar sfătui pe micile fetițe care vor să ajungă la gimnastică
"Le-aș sfătui doar să se ducă într-o sală de gimnastică și să vadă dacă le place. De cele mai multe ori, fetițele care vin în sală pentru prima dată, nu au cum să plece fără să se arunce în groapa cu bureți. De acolo, antrenorii pot vedea dacă fetița are un real potențial pentru a face gimnastică de performanță sau doar de plăcere".
... planurile de viitor
"Aș vrea să-mi termin facultatea de Kinetoterapie, apoi să lucrez la un cabinet de masaj și aparatură specială pentru femeile care simt și au nevoie tot timpul să-și îngrijească corpul".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo