Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadia Comăneci despre noua stea a gimnasticii românești: "Are un potențial fantastic!"

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 04/03/2023 la 22:00 GMT+2

Prima gimnastă din lume care a obținut nota 10, Nadia Comăneci a vorbit în termeni laudativi despre Sabrina Voinea. micuța care a impresionat la Cupa Mondială de la Doha

Nadia Comăneci

Credit imagine: Eurosport

Performanță notabilă reușită la doar 15 ani de gimnasta Sabrina Voinea, care a reușit într-o singură zi să își pună în palmares două medalii de aur la Cupa Mondială de la Doha.
Fiica fostei gimnaste Camelia Voinea s-a aflat la cea dintâi competiție la nivel de seniori, iar rezulatatele obținute sunt uriașe și dau speranță că viitorul României în acest sport este unul frumos.
Antrenată chiar de mama sa, Sabrina a obținut aur la la bârnă și la sol.
Succesele Sabrinei Voinea nu au trecut neobservate de Nadia Comăneci. „Zeița de la Montreal” a vorbit pentru ProSport despre sportiva din Constanța și crede că aceasta are un potențial uriaș.
"Mă bucur din suflet pentru Sabrina. Este prima ei competiție internațională la senioare. Aceste două medalii înseamnă enorm pentru ea. Are un potențial foarte mare”, a spus Nadia Comănecipentru ProSport. Înainte de concurs, Camelia Voinea, mama sa, spunea că Sabrina își dorește medalii la toate cele trei aparate la care era calificată în finale.

O genă de campioană

Camelia Voinea (53 de ani), mama Sabrinei, a avut rezultate excepționale în carieră. Este vicecampioană olimpică la Seul 1988, cu echipa, campioană mondială, tot cu echipa la Rotterdam 1987, și medaliată cu argint la CM 1985 Montreal, de asemenea, alături de Team România. La Campionatul European din 1987, de la Moscova, Camelia Voinea obținea argintul la sol. Fiica sa, Sabrina ar putea să-și întreacă idolul.
Sabrina face parte din programul "Ţară, ţară, vrem campioane!", coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.
Următoarea etapă de Cupa Mondială va avea loc la Baku, în perioada 9-12 martie.
Cea mai importantă competiție de anul acesta va fi Campionatul Mondial de la Antwerp, Belgia (29 septembrie - 8 octombrie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo