Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sabrina Voinea, inclusă de Olympics.com pe lista tinerelor care ar putea străluci la Mondiale

Nicu Savin

Publicat 28/09/2023 la 16:34 GMT+3

Sabrina Voinea este tânăra speranță a gimnasticii românești, iar aceasta va participa în perioada următoare la primul ei Campionat Mondial de seniori, care va avea loc la Antwerp. Site-ul oficial al Comitetului Internațional Olimpic a inclus-o pe sportiva de 16 ani pe lista celor 3 tinere de urmărit la competiția din Belgia, folosind cuvinte elogioase la adresa acesteia.

Sabrina Voinea

Credit imagine: Getty Images

Au mai rămas doar două zile până la startul Campionatelor de Gimnastică, ce vor avea loc la Antwerp (Belgia) în perioada 30-septembrie - 1 octombrie. Cea mai importantă competiție a anului va avea o miză dublă, deoarece va fi ultima care va oferi bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris, cel puțin la întrecerile pe echipe.
Din echipa feminină a României va face parte și Sabrina Maneca Voinea, steaua în devenire a gimnasticii românești. Aceasta e la primul său an la seniori, iar debutul pe scena marilor competiții a fost fulminant. La doar 15 ani, Sabrina a câștigat două medalii de aur, la bârnă și la sol, în etapa de Cupă Mondială de la Doha, la începutul lunii martie. Ulterior, sportiva noastră a oferit o nouă demonstrație a talentului său, cucerind medalia de bronz la sol, la Europenele din Antalya.

Sabrina Voinea, elogiată de site-ul oficial al Comitetului Internațional Olimpic, înainte de Campionatele Mondiale de la Antwerp

Între timp, Sabrina Voinea a împlinit 16 ani (4 iunie) și se pregătește de primul său Campionat Mondial de seniori, iar site-ul oficial al Comitetului Internațional Olimpic a inclus-o pe lista celor 3 tinere foarte talentate, care ar putea impresiona la Antwerp. Celelalte două sportive menționate sunt Joscelyn Roberson (17 ani - SUA) și Qiu Qiyuan (16 ani - China).
"La 16 ani și în primul ei an la senioare, Sabrina Maneca-Voinea preia comanda pentru a aduce gimnastica feminină din România înapoi acolo unde era obișnuită, adică la prezențe regulate pe podium.
Deși a câștigat competiția pe echipe atât la Sydney 2000, cât și la Atena 2004, România nici măcar nu s-a calificat cu echipa feminină pentru următoarele două ediții ale Jocuri Olimpice, în ciuda istoriei bogate în acest sport. Compatriota Sabrinei, Nadia Comaneci, este gimnasta care a primit primul 10 perfect, la paralele, la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.Între 1994 și 2001, fetele din România au câștigat titlul mondial pe echipe de cinci ori consecutiv, dar ultimul loc pe podium datează din 2007 (bronz).
Maneca-Voinea și coechipierele ei vor să schimbe această traiectorie, începând cu calificarea la concursul pe echipe de la Paris 2024. În ciuda tinereții ei, Sabrina va conduce echipa României în Belgia, după ce a impresionat.Făcându-și debutul la seniori la începutul acestui an, la etapa de Cupă Mondială de la Doha (la doar 15 ani), Maneca-Voinea, care este antrenată de mama ei, medaliată cu argint olimpic în 1988 (Camelia Voinea), a câștigat aurul la bârnă și la sol. La Campionatele Europene din Turcia, Maneca-Voinea a câștigat bronzul la sol, spre încântarea mamei ei.
<Hai să ne permitem cu toții un moment sau două să ne entuziasmăm cu adevărat de gimnastica românească. Este una dintre marile națiuni ale sportului și Sabrina Voinea e una dintre perspectivele strălucitoare ale acestui sport!>,a spus comentatorul Olly Hogben după finalizarea exercițiului de al sol al Sabrinei Maneca-Voinea. ", au scris cei de la Olympics.com.
La Mondialele care încep sâmbătă, România va fi reprezentată de 12 sportivi (6 la masculin și 6 la feminin). Iată întreaga componență a lotului:
  • Feminin: Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Ana Bărbosu, Andreea Preda, Lilia Cosman și Ela Oprea
  • Masculin: Andrei Muntean, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Roland Modoianu, Nicholas Țarcă și Emilian Neagu
Până acum, câte 3 națiuni și-au asigurat locul la întrecerile pe echipe de la Jocurile Olimpice de anul viitor, Marea Britanie fiind singura care a făcut-o și la feminin și la masculin. SUA și Canada vor avea, de asemenea, echipe la întrecerea olimpică la feminin, iar China și Japonia sunt sigure de prezența echipelor masculine la Paris.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo